Prințul William cere despăgubiri în cazul imaginilor topless cu ducesa de Cambridge

Data publicării:
GettyImages-671775220
Foto: Gulliver/Getty Images

Prințul William cere despăgubiri în valoare de 1,5 milioane de euro pentru publicarea fotografiilor în care soția sa apare topless, scrie The Telegraph.

GettyImages-671775220
Foto: Gulliver/Getty Images

Editorul-şef al revistei franceze Closer şi doi fotografi se numără între cele şase persoane care vor fi judecate în Franţa, marţi, pentru încălcarea vieţii private a prinţului William şi a soţiei sale, după publicarea unor fotografii topless cu ducesa de Cambridge, în anul 2012, informează The Guardian citat de News.ro.

Cazul se referă la fotografii publicate de revista franceză glossy Closer şi de cotidianul regional La Provence în septembrie 2012. Publicarea imaginilor a cauzat un scandal în Marea Britanie, în urma căruia cuplul princiar a intentat un proces în Franţa.

Fotografiile au fost captate în timp ce prinţul William şi soţia lui se aflau în vacanţă în sudul Franţei, într-o reşedinţă privată deţinută de vicontele David Linley, fiul prinţesei Margaret, sora reginei Elizabeth a II-a.

Suspectaţi de încălcarea vieţii private şi complicitate, vor fi prezenţi în instanţă: Laurence Pieau, editorul-şef al revistei Closer în Franţa, Ernesto Mauri, directorul executiv al grupului Mondadori, care deţine publicaţia, şi Cyril Moreau şi Dominique Jacovides, doi fotografi din Paris, care ar fi autorii pozelor topless. 

Marc Auburtin, directorul de publishing al cotidianului La Provence la acea vreme, şi fotograful Valerie Suau sunt suspectaţi, de asemenea, în cazul pozelor topless. Publicaţia a negat faptul că Valerie Suau ar fi captat acele imagini.

Cuplul princiar britanic nu este aşteptat să participe la procesul care va avea loc în Nanterre.

Cazul a fost amânat cu patru luni, după ce avocatul fotografilor de agenţie a obţinut mai mult timp pentru a le pregăti apărarea.

Biroul de presă de la Palatul Kensington al prinţului William, contactat de Agence France-Presse, a refuzat să comenteze pe această temă.

Laurence Pieau a apărat acţiunile publicaţiei sale la vremea scandalului iniţial, spunând că imaginile nu au fost câtuşi de puţin ”şocante”.

Poliţia a transmis că a fost confirmată prezenţa a doi paparazzi lângă acea reşedinţă la momentul vizitei cuplului princiar.  

Însă, ambii fotografi au negat că au captat acele imagini, în ciuda probelor potrivit cărora amândoi au primit plăţi substanţiale după ce au fost publicate fotografiile.

Closer a refuzat întotdeauna să dezvăluie identitatea fotografului care a captat imaginile topless.

Cu o săptămână înainte ca revista Closer să publice fotografiile, alte imagini ale cuplului, captate dintr-un unghi diferit, au fost publicate de La Provence.

Imaginile topless au făcut furori în Marea Britanie şi au generat o reacţie furioasă din partea casei regale. Mai multe ziare britanice au refuzat să cumpere acele imagini.

Intentând procesul, cuplul princiar a declarat că fotografiile au fost deosebit de deranjante pentru ei, întrucât au adus aminte de moartea prinţesei Diana, mama prinţului William, care a decedat în urma unui accident de maşină în Paris, în anul 1997, când era urmărită de paparazzi.

Autorităţile franceze au luat partea cuplului princiar britanic, interzicând orice reproducere a fotografiilor, înainte de a lansa o anchetă pentru a afla cum au fost obţinute imaginile. Însă, fotografiile au mai apărut în câteva publicaţii europene, precum Chi, din Italia, care este deţinută, de asemenea, de Mondadori, Daily Star din Irlanda şi versiunile revistei din Suedia şi Danemarca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperirea pe o plajă făcută de un copil de 6 ani: „Arăta diferit față de toate”
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face față" rolului de președinte: Mor...
Film Now
Penelope Cruz, elegantă și în costum de baie, într-o ședință foto pentru Vogue. „Cea mai frumoasă femeie”
Adevarul
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
Newsweek
Decizie radicală pentru pensiile militarilor și rezerviștilor. S-a stabilit când ar urma să crească
Digi FM
Vasile Bănescu, critică susținerea lui Călin Georgescu de către preoții Bisericii Ortodoxe: „Unde este...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Prietenii lui Brad Pitt spun că Angelina Jolie face jocuri de culise și îi întoarce pe copii împotriva...
UTV
Elena Viscu, fosta sotie a lui CRBL, face primele declaratii despre fiica lor, Alessia: „Citeste si ea...