Prinţul Frederik devine azi regele Frederik al X-lea al Danemarcei. Cum se va desfășura ceremonia de încoronare

Data publicării:
frederik si mary
Prinţul Frederik, în vârstă de 55 de ani, va deveni duminică rege al Danemarcei. FOTO: Profimedia Images

Danemarca este duminică în sărbătoare, după ce prinţul Frederik va deveni regele Frederik al X-lea, urmând să preia tronul de la mama sa, regina Margrethe a II-a, care domnește de 52 de ani.

În ajunul Anului Nou, regina Margrethe a II-a a anunţat că abdică de la tron, iar fiul său, prinţul moştenitor Frederik, va deveni regele Frederik al X-lea, în timp ce soţia sa, prinţesa moştenitoare Mary, va fi cunoscută sub numele de regina Mary.

Spre deosebire de încoronarea regelui Carol al III-lea, casa regală daneză a optat pentru o ceremonie simplă. În loc să aibă loc o încoronare oficială, va avea loc o ceremonie de proclamare la Palatul Christiansborg din Copenhaga, la exact 52 de ani de la încoronarea lui Margrethe.

Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, va anunţa cuplul regal la palat, iar cei doi vor apărea la balcon în faţa publicului.

Salve de tun vor celebra ocazia, iar drapelul naţional va fi coborât şi ridicat din nou la palatele regale.

Ceremonia începe la prânz

Înainte de prezentarea noilor monarhi la balcon, noul rege şi noua regină, pe lângă regina Margrethe, se vor alătura guvernului danez, secretarului Consiliului de Stat în Consiliul de Stat pentru transferul oficial de putere, iar regina va semna o declaraţie oficială de abdicare.

Familia regală va participa, de asemenea, la o sesiune specială a parlamentului la 15 ianuarie, precum şi la o slujbă religioasă de celebrare la Catedrala din Aarhus, duminică, 21 ianuarie.

Festivităţile regale vor începe la prânz în Danemarca. Nu va exista nicio transmisiune televizată a evenimentelor, scrie The Independent.

De asemenea, se aşteaptă ca noul rege Frederik să ţină un discurs public, după care regele şi regina vor organiza un eveniment cu un număr restrâns de invitaţi.

Fratele regelui

La festiviţăţi va fi prezent şi fratele lui Frederik, prinţul Joachim al Danemarcei, care va asista la abdicarea mamei sale fără soţia şi copiii săi, la aproape doi ani după ce aceştia au fost deposedaţi de titlurile regale.

„Prinţul Joachim va fi acolo, dar copiii merg la şcoală, nu există niciun motiv special”, a declarat un purtător de cuvânt al palatului pentru Hello Magazine.

Anul trecut, prinţul Joachim şi prinţesa Marie s-au mutat în Statele Unite, la doar nouă luni după ce monarhul i-a lipsit pe cei patru copii ai prinţului, Nikolai, Felix, Henrik şi Athena, de titlurile regale „Alteţa Sa/ Înălţimea Sa”.

Cel de-al doilea fiu al reginei Margrethe îi are pe contele Henrik şi contesa Athena cu Marie, iar pe fiii săi mai mari, contele Felix şi contele Nikolai, cu prima sa soţie, Alexandra, contesă de Frederiksborg.

La festivităţi sunt aşteptate 200.000 de persoane, toate camerele de la hotelurile din Copenhaga fiind rezervate.

În Danemarca, rolul monarhului, şeful statului, este în principal reprezentativ şi ceremonial. El semnează totuşi legi şi prezidează în mod oficial formarea guvernului, cu care se întâlneşte la intervale regulate.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Lista medicamentelor care te lasă fără permis de conducere. Pot da rezultate fals pozitive la drug test
Digi FM
Au cutreierat lumea în lung și-n lat, dar s-ar stabili în România. Vloggeri celebri: „Occidentul a decăzut...
Pro FM
De ce menține tăcerea soția înșelată a lui Dave Grohl, deși e rănită profund și dezamăgită. Soțul a făcut...
Film Now
Sarah Michelle Gellar, starul anilor ’90, doi copii și 22 de ani de mariaj. Și-a sărbătorit fiica: “Te iubesc...
Adevarul
Doi vloggeri celebri care au colindat întreaga lume surprind: „Occidentul e decăzut, ne-am muta în România”
Newsweek
RUȘINOS Ungaria a adus autostrada la granița cu România. Noi începem lucrările cu 20 ani întârziere
Digi FM
Mihai Albu, dezvăluiri despre Irinel Columbeanu. Cum și-a pierdut milionarul averea
Digi World
Avea 240 kg, diabet și hipertensiune, dar a făcut câteva schimbări și viața lui a devenit alta. Secretele...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Joaquin Phoenix, apariție rară alături de logodnică, în Veneția. Actrița din „Social Network” a născut cel...
UTV
Brad Pitt si iubita sa, Ines de Ramon, stralucesc la premiera filmului „Wolfs” in Hollywood, alaturi de...