Foto: Gulliver/GettyImages
„Numărul personalului Bundeswehr a fost în cădere liberă în ultimii 25 de ani. Această tendință trebuie inversată. (Numărul militarilor) nu poate să continue să scadă, trebuie crescut”, a insistat Peter Bartels.
Agenția de presă DPA relatează că, de la aproape 600.000 de militari câți erau în Bundeswehr imediat după reunificarea Germaniei, în prezent mai există 178.000 de militari în armată. Potrivit lui Bartels, numărul militarilor ar trebui să ajungă la 185.000.
„Dar de ce nu 187.000 sau chiar mai mulți? Trebuie să ajungem la cifra de care avem într-adevăr nevoie pentru structurile care au fost prevăzute”, a adăugat el.
Președintele Comisiei pentru Apărare din Bundestag a pledat și pentru o creștere considerabilă a bugetului armatei. Creșterea planificată a bugetului, la 33 de miliarde de euro până în 2019, este insuficientă, crede el, dat fiind că procentul din PIB alocat cheltuielilor militare va scădea de la 1,16% în 2015 la 1,07% în 2019.
„Nu este suficient. Ar trebui să ajungem relativ rapid la 1,2% din PIB” cu cheltuielile militare, a insistat Bartels. Chiar și așa, acest procent ar fi mult inferior celui stabilit de NATO pentru țările membre, de 2% din PIB.