Parlamentul European cere „embargo total și imediat” asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din Rusia

Data publicării:
Imagine de sus a plenului din Parlamentul European.
Parlamentul European, sala de plen. Foto: Getty Images

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluție prin care solicită sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, inclusiv „un embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze”. Rezoluția a fost adoptată cu 513 voturi pentru, 22 împotrivă și 19 abțineri.

Măsurile ar trebui să fie însoțite de un plan de asigurare a securității aprovizionării cu energie a UE, precum și de o strategie de limitare a sancțiunilor „în cazul în care Rusia ia măsuri în vederea restabilirii independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și își retrage complet trupele de pe teritoriul Ucrainei”, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului European.

Excluderea Rusiei din G20 și din alte organizații multilaterale

Eurodeputații insistă că „implementarea deplină și efectivă a sancțiunilor existente de către întreaga UE și de către aliații internaționali ai UE trebuie să fie o prioritate în prezent”. 

Europarlamentarii fac apel la liderii UE să excludă Rusia din G20 și din alte organizații multilaterale - Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Interpol, Organizația Mondială a Comerțului, UNESCO și altele - „ceea ce ar constitui un semn important că comunitatea internațională nu va reveni la relațiile obișnuite cu statul agresor”.

Pentru a eficientiza sancțiunile, Parlamentul solicită excluderea băncilor ruse din sistemul SWIFT, interzicerea intrării în apele teritoriale ale UE și a staționării în porturile UE a tuturor navelor conectate la Rusia și interzicerea transportului rutier de mărfuri dinspre și către Rusia și Belarus.

Eurodeputații solicită, de asemenea, confiscarea tuturor activelor „care aparțin oficialilor ruși sau oligarhilor asociați regimului lui Putin, reprezentanților și interpușilor acestora, precum și ale celor din Belarus care au legătură cu regimul Lukașenko”, potrivit comunicatului.

Subliniind implicarea Belarusului în războiul din Ucraina, rezoluția solicită ca sancțiunile împotriva Belarusului să le reflecte pe cele introduse împotriva Rusiei pentru a elimina orice lacune care îi permit lui Putin să utilizeze ajutorul oferit de Lukașenko pentru a eluda sancțiunile.

Mai multe livrări de arme 

Eurodeputații fac referire la atrocitățile șocante, „care constituie în mod incontestabil crime de război”, comise de trupele ruse în Ucraina și, în special, în Bucha, care au distrus complet sau aproape complet Mariupol, Volnovaha și alte orașe și sate. Ei subliniază că autorii crimelor de război trebuie trași la răspundere și solicită înființarea unui tribunal special al ONU pentru crimele din Ucraina.

Parlamentul reiterează faptul că livrările de arme trebuie să continue și să fie intensificate pentru a permite Ucrainei să se apere în mod eficient. Eurodeputații sprijină continuarea ajutorului defensiv acordat forțelor armate ucrainene în mod individual de către statele membre ale UE și în mod colectiv prin intermediul Instrumentului european pentru pace.

Constatând că aproape 6,5 milioane de cetățeni ucraineni au fost strămutați în interiorul țării și peste 4 milioane au părăsit țara din cauza războiului, eurodeputații solicită coridoare umanitare sigure pentru evacuarea civililor care fug din calea bombardamentelor și consolidarea rețelelor de ajutor umanitar ale UE în Ucraina.

Parlamentul condamnă retorica rusă, care sugerează posibilitatea recurgerii la utilizarea armelor de distrugere în masă și subliniază că orice astfel de desfășurare va fi întâmpinată cu cele mai grave consecințe, se mai arată în comunicat.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce conține în realitate ketchupul din supermarket. Dragoș Pătraru demască...
Digi FM
Actrița Adriana Trandafir, declarații despre recalcularea pensiei: „Pot să mi-o mărească cât vor ei, viața...
Pro FM
Selena Gomez, reacție după ce fanii i-au reproșat că se victimizează pentru că nu poate avea copii: „Lăsați-o...
Film Now
Halle Berry, dezvăluiri despre fiica ei adolescentă: „A murit și o parte din mine atunci!” Cu ce problemă s-a...
Adevarul
Doi vloggeri celebri care au colindat întreaga lume surprind: „Occidentul e decăzut, ne-am muta în România”
Newsweek
2.000.000 pensionari iau pensie mai mare cu 100 de lei în octombrie. De ce intră pe card mai devreme
Digi FM
Cum a rămas un bătrân fără pensia pe o lună, 5 000 de lei, bani pe care tocmai îi scosese de la bancomat...
Digi World
Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Brad Pitt si iubita sa, Ines de Ramon, stralucesc la premiera filmului „Wolfs” in Hollywood, alaturi de...