Nou raid al poliţiei britanice în estul Londrei, noi arestări

Data actualizării: Data publicării:
Police Raid Properties In Barking And East Ham Following Terror Attack
Foto: Gulliver/GettyImages

Poliţia britanică a reţinut mai multe persoane în urma unor noi raiduri efectuate luni dimineaţă devreme în estul Londrei ca parte a anchetei asupra atacurilor de sâmbătă noaptea, soldate cu şapte morţi şi aproape 50 de răniţi.

Police Raid Properties In Barking And East Ham Following Terror Attack
Foto: Gulliver/GettyImages

Autorităţile nu au dezvăluit numărul persoanelor reținute luni dimineața, dar noile arestări vin după ce duminică deja au fost ridicați 12 oameni de la adrese din Barking și Newham, printre care, potrivit unor informații neconfirmate oficial, s-ar număra și doi români.

Descinderile de luni dimineață, care au început la ora locală 4:15, s-au desfășurat tot în Barking și Newham.  Vecinii spun că au auzit explozii și mai multe focuri de armă.

Continuă perchezițiile la ambele adrese. 

Poliția londoneză a anunțat că știe identitatea atacatorilor de sâmbătă, dar o va face publică „de îndată ce va fi posibil”. 

Atacul de sâmbătă seara, în care și-au pierdut viața și cel puțin doi străini - o canadiancă și un francez -, a fost revendicat de gruparea Stat Islamic.

Doi români ar face parte dintr-un grup de şase persoane ridicate, duminică, de poliţiştii londonezi, scrie presa britanică. Ar fi vorba de un bărbat şi prietena acestuia. Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, spune că a aflat această informaţie din presă. „Am cerut atașatului nostru de la Ministerul de Interne să o verifice. În momentul de față nu am o confirmare, când o voi avea, o să informăm opinia publică. Vom afla în câteva ore, pentru că autoritățile britanice sunt reținute în a da asemenea informații”, a declarat Dan Mihalache.

Citiți și: LIVE BLOG. Gruparea Stat Islamic revendică atentatul de la Londra

Românul care i-a înfruntat pe teroriști: I-am dat una, de l-am zăpăcit

Florin Morariu, eroul din Londra, se teme pentru viața lui: Vreau puțină protecție

Românul-erou de la Londra: Sunt doar un simplu om

Londra sub teroare | Misterul elicopterului albastru

Teroare la Londra| CTP: Declarația ambasadorului României la Londra e deosebit de imbecilă!

Câteva minute care au însângerat Londra. Firul evenimentelor

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri