Negrescu: Comisia Europeană e dispusă să sprijine România în eventualitatea unei decuplări de Bulgaria în privința Schengen

Data actualizării: Data publicării:
Europarlamentarul S&D Victor Negrescu
Europarlamentarul S&D Victor Negrescu. Foto: Profimedia Images

Un scenariu posibil este ca România şi Bulgaria să intre în spaţiul Schengen împreună în a doua parte a anului viitor, atunci când Spania va deţine preşedinţia Consiliului UE, ceea ce ar însemna ca votul să aibă loc acum, dar cele două ţări să fie supuse unor demersuri suplimentare pentru securizarea frontierelor, a declarat miercuri, pentru Agerpres, eurodeputatul S&D Victor Negrescu. În același timp, executivul UE este dispus să sprijine România în eventualitatea unei decuplări de Bulgaria”, a mai afirmat europarlamentarul român.

Eurodeputatul PSD, care este vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), a avansat această variantă printre cele care ar putea totuşi duce la aderarea României şi Bulgariei la Schengen, deşi continuă să existe o opoziţie a Austriei.

„Ar însemna să avem votul acum, dar în proiectul de rezoluţie vom avea această dată privind aderarea la zona de liberă circulaţie, iar cele două state, România şi Bulgaria, în special Bulgaria, ar fi supuse unor demersuri suplimentare cu sprijin european pentru securizarea frontierelor, ceea ce înţeleg că ar fi o variantă agreată mai degrabă de susţinătorii Bulgariei”, a afirmat el.

Eurodeputatul a catalogat drept o victorie includerea pe ordinea de zi a punctului cu privire la aderarea României la Schengen, în contextul în care în discuţia purtată la nivelul statelor membre Austria a declarat în continuare că îşi va menţine veto-ul la aderarea celor două ţări. El a apreciat că votul din JAI va fi un mijloc de presiune asupra ministrului austriac de interne pentru a-şi schimba poziţia.

„Un astfel de punct ar putea să presupună introducerea unor elemente suplimentare în rezoluţia de aderare a României la spaţiul Schengen, poate chiar condiţionalităţi sau eforturi suplimentare pe care România le-ar face în ceea ce înseamnă gestionarea fenomenului migraţional. Din acest punct de vedere, România ar fi dispusă să facă astfel de gesturi, pe care le-a făcut de altfel şi Croaţia, care are astăzi şanse mai mari în a intra în spaţiul Schengen”, a opinat Negrescu.

Potrivit informaţiilor pe care le deţine, „se discută despre (...) angajamente suplimentare în modul în care gestionăm refugiaţii, migranţii, o participare mai amplă la efortul comun european în gestionarea acestui fenomen al migraţiei, o securizare mai amplă a frontierei noastre cu Serbia”.

Ce ar însemna o decuplare a României de Bulgaria în privința aderării la Schengen

Potrivit lui Victor Negrescu, acestea sunt „lucruri concrete care sunt puse pe masă ca posibile alternative. Dacă Austria ar avea o abordare logică, atunci de principiu vom merge spre o soluţie de compromis pe acest subiect. Nu ar însemna condiţionalităţi ce nu pot fi îndeplinite de România, ci mai degrabă angajamente suplimentare pe care ţara noastră sunt convins că le poate îndeplini”.

El a mai afirmat că există şi posibilitatea decuplării României de Bulgaria în aderarea la Schengen, care ar însemna refacerea documentului privind aderarea la Schengen şi eventual aderarea ţării noastre la zona liberă de circulaţie de la 1 martie.

„Din informaţiile pe care le am, Comisia Europeană merge pe varianta integrării în spaţiul Schengen a celor trei state în acelaşi timp. Este scenariul pe care şi-l doresc, este mesajul politic pe care l-au transmis. Tot din informaţiile pe care le am, înţeleg că executivul UE este dispus să sprijine România în eventualitatea unei decuplări de Bulgaria”, a mai afirmat Negrescu.

Acest lucru ar însemna ca România să securizeze suplimentar frontiera de sud a ţării, pentru a corespunde în totalitate parametrilor acquis-ului Schengen. „Ori aici, CE, mai ales prin agenţia specifică Frontex, a exprimat disponibilitatea în a oferi acest tip de suport în aşa fel încât România să fie pregătită anul viitor să intre în spaţiul Schengen chiar şi fără Bulgaria, dar scenariul de lucru este toate cele trei ţări în spaţiul Schengen împreună, ideal în acelaşi timp”, a spus el.

Nu în ultimul rând, eurodeputatul român susţine că România ar trebui să facă demersuri pentru ca, deşi există două rezoluţii separate privind aderarea celor trei ţări la spaţiul Schengen, să aibă loc un singur vot în Consiliul JAI, ceea ce ar limita opţiunile celor care nu doresc să se opună aderării Croaţiei.

„Chiar dacă vorbim de două rezoluţii separate, insist ca din punct de vedere politic cele trei state să fie luate la pachet şi România trebuie să facă demersuri în acest sens. Mi-aş dori ca şi partenerii croaţi să susţină acelaşi lucru. Înţeleg că statele influente din UE, Germania şi Franţa, merg pe varianta celor trei state la pachet, ceea ce poate să ofere României o oportunitate suplimentară”, a pledat Victor Negrescu

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri