Dăncilă, după întâlnirea cu negociatorul-şef al UE pentru Brexit: Suntem pregătiți de orice scenariu

Data actualizării: Data publicării:
The 27 Remaining Members Of The European Union Meet To Discuss Brexit
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Viorica Dăncilă se întâlnesc, marţi, cu negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti.

The 27 Remaining Members Of The European Union Meet To Discuss Brexit
Foto: Guliver/GettyImages

Citiţi şi: ROEXIT. Va fi PSD partidul anti-UE?

Actualizare 10:00. Guvernul României a emis un comunicat de presă în care arată ce a vorbit premierul Viorica Dăncilă cu negociatorul-șef al Uniunii Europene privind Brexit, Michel Barnier:

„Dialogul dintre cei doi oficiali s-a axat pe stadiul negocierilor dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie și a reliefat nivelul foarte bun al cooperării dintre autoritățile române și structura condusă de Michel Barnier, în special în perspectiva preluării de către România, în primul semestru al anului 2019, a Președinției rotative a Consiliului UE.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis asigurări privind sprijinul pe care România îl acordă negociatorului-șef în vederea îndeplinirii mandatului său. A reconfirmat importanța menținerii unității celor 27 de state membre în jurul principiilor fundamentale care guvernează procesul de negociere și al liniilor directoare adoptate de Consiliul European.

Înaltul demnitar român a subliniat că România tratează cu o atenție deosebită dosarul Brexit, având în vedere comunitatea românească semnificativă din Marea Britanie. A indicat că, la nivel intern, România a început pregătirile încă de la debutul procesului de negociere, în luna martie 2017 fiind creat un mecanism interministerial privind problematica Brexit. A arătat că România este pregătită să gestioneze orice scenariu posibil al negocierilor.

Totodată, șeful Executivului a exprimat aprecierea pentru progresele înregistrate până la momentul de față în negocieri, în special în ceea ce privește capitolul referitor la drepturile cetățenilor. Înaltul oficial român a subliniat necesitatea garantării acestor drepturi, arătând că România va continua să urmărească cu atenție modalitatea prin care prevederile Acordului sunt implementate, astfel încât toți cetățenii români rezidenți în Marea Britanie să poată continua să locuiască, să muncească și să studieze în aceleași condiții ca până acum.

Cu privire la relațiile viitoare UE-Marea Britanie, premierul Viorica Dăncilă a reiterat importanța menținerii unei relații apropiate între cele două părți, indicând că orice acord va trebui să se bazeze pe un echilibru între drepturi și obligații și să respecte autonomia decizională a UE. A indicat că subiectul mobilității reprezintă o prioritate pentru partea română și că principiile reciprocității și non-discriminării trebuie să constituie piloni fundamentali ai relației cu Marea Britanie post-Brexit.”


Întrevederea premierului Dăncilă cu Michel Barnier este programată la ora 9:00, la Palatul Victoria.

De la ora 11:00, negociatorul-şef al UE pentru Brexit va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Iohannis.

Pe parcursul vizitei sale la Bucureşti, înaltul oficial european se va întâlni şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, informează Reprezentanţa în România a Comisiei Europene.

De asemenea, Michel Barnier va purta discuţii cu reprezentanţi ai comisiilor reunite pentru afaceri europene şi politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor şi cu cei ai Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, mai arată sursa citată.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...