Este a doua oară când ruşii ies în stradă pentru Telegram, o aplicaţie de mesagerie rusească folosită în întreaga lume şi care a fost interzisă luna trecută. Oamenii au denunţat cenzura internetului din Rusia şi au lansat în aer avioane de hârtie, de altfel logo-ul companiei.
Motivul interzicerii Telegram: refuzul de a oferi autorităţilor din Rusia acces la mesajele private ale utilizatorilor. Serviciile secrete de la Moscova spun că au nevoie de asta pentru a combate terorismul.
Nu este singura aplicaţie blocată, nici reţeaua socială LinkedIn nu mai funcţionează în Rusia.