Zeci de mii de oameni au ieşit, aseară, pe străzile din Barcelona pentru a susţine independenţa Cataloniei de Spania, în condiţiile în care mâine separatiştii îşi propun să organizeze mâine un referendum în acest sens.
Scrutinul a fost declarat însă ilegal de Guvernul de la Madrid, care a trimis poliţişti să confişte buletine de vot.
Multe secţii de votare trebuie organizate în şcoli pe care autorităţile vor să le sigileze. Separatiştii le-au ocupat însă sub pretextul că organizează evenimente culturale.
„Abia aştept să votez”, spune o tânără.
„Cred că oamenii ar trebui să voteze, nu contează dacă sunt pro sau contra, pot să lase votul alb”, adaugă o alta.
Inigo Mendez de Vigo, purtător de cuvânt al Guvernului: Pe 1 octombrie nu va fi niciun referendum în Catalonia. Guvernul, potrivit puterilor sale constituţionale, se va asigura că legile sunt respectate.
„Dacă vom fi opriţi de poliţie, oamenii se vor aduna paşnic şi vor protesta făcând zgomot. Dacă nu vom putea vota în şcoala noastră, vom căuta o alternativă, vom merge la o altă şcoală”, spune un tânăr.
Pe 6 septembrie, Parlamentul catalan, unde separatiştii sunt majoritari după alegerile regionale din 2015, a votat o lege care prevede un referendum privind independenţa Cataloniei. Acest text a fost suspendat imediat de Curtea Constituţională spaniolă, reamintește news.ro.
Pentru premierul spaniol, Mariano Rajoy, scenariul independenţei este imposibil, pentru că este contrar Constituţiei spaniole, care garantează unitatea ţării.
Carles Puigdemont, fost jurnalist şi susţinător vechi al independenţei, a preluat conducerea luptei pentru acest referendum, care nu este susţinut în unanimitate de formaţiunea sa. Ales preşedinte al Cataloniei în 2016, el este implicat într-un conflict cu Madridul, asigurând că votul va avea loc în pofida interdicţiei.
Potrivit unui sondaj realizat de Guvernul spaniol în iunie 2017, 41% dintre catalani ar fi în favoarea independenţei, faţă de 50% care i se opun. Însă atitudinea Madridului a dus la o creştere a proporţiei celor care vor un vot. În total, 5,3 milioane de catalani sunt chemaţi la urne.
Liderii catalani recunosc că organizarea scrutinului va fi complicată, deşi 712 din totalul de 948 de administraţii locale şi-au dat acordul pentru vot sau au dat asigurări că îl vor tolera.
Dacă votul are loc, “da” ar urma să câştige, pentru că alegătorii favorabili independenţei vor fi cei motivaţi să încalce interdicţia de vot. Însă rata de participare va fi, probabil, scăzută, astfel că rezultatele nu vor prezenta prea mare credibilitate.
Însă represiunea lansată de Guvernul spaniol i-a subminat propria imagine în ţară şi în Europa. Separatiştii speră să iasă consolidaţi din această criză.