În jur de 1.000 de cetățeni unguri au manifestat duminică împotriva premierului Viktor Orban la un miting pro-UE organizat de partidele de stânga, de opoziţie, şi la care participanţii au cerut ca guvernul să respecte drepturile democratice şi alte valori ale Uniunii Europene, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Parlamentul European a votat miercuri în favoarea sancţionării Ungariei pentru încălcarea normelor UE privind democraţia şi a drepturilor civile, într-un demers fără precedent care l-a lăsat pe Orban izolat de unii aliaţi puternici din Parlamentul European.
"Europa a stat alături de noi, acum este rândul nostru", au declarat organizatorii mitingului de duminică din Budapesta, într-o declaraţie de presă postată pe pagina lor de Facebook. "Orban şi partidul Fidesz au pierdut în Parlamentul European, iar Ungaria a câştigat", afirmă declaraţia citată.
Participanţii la miting au fluturat steaguri ale Ungariei şi ale Uniunii Europene.
Reacția opoziției intervine în condițiile în care palma primită de guvernul lui Viktor Orban în Parlamentul European a fost transformată într-o lecţie de propagandă de puterea de la Budapesta. Postul de televiziune Tenyek, unul dintre cele mai populare din Ungaria, a relatat pe dos sancţionarea Ungariei în Parlamentul European. Controlat de un apropiat al lui Viktor Orbán, postul susţine că în dezbaterea privind Articolul 7 premierul ungar a reușit să obțină încă un succes european.
Citiți și:
Eurodeputata care l-a învins pe Viktor Orban în PE: Românii care au ieșit în stradă sunt foarte curajoși
Lecţie de propagandă, de la Budapesta: Viktor Orban a reușit să obțină încă un succes european
Viktor Orban anunţă că ar putea da în judecată UE. Mesajul pentru Merkel
Răsturnare de situație. Ungaria nu recunoaște votul din Parlamentul European