Mandat internaţional de arestare pe numele lui Viktor Ianukovici

Data publicării:
viktor ianukovici - mfax

 

„Viktor Ianukovici este dat în urmărire la nivel internaţional”, a declarat Oleg Mahniţki într-o conferinţă de presă, informează Mediafax.

Cu toate acestea, procurorul general adjunct, Mikola Golomcia, a afirmat că Ianukovici este încă în Ucraina.

„Noi dispunem de informaţii conform cărora Ianukovici este încă în Ucraina”, a spus Golomcia.

Vladimir Putin plasează trupele în alertă

Situaţia din Ucraina stârneşte îngrijorare la Moscova. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a ordonat verificarea trupelor din centrul şi vestul Rusiei, pentru a fi gata de luptă. Anunţul vine pe fondul tensiunilor din ţara vecină, unde revoluţia de la Kiev este urmată de o revoltă a locuitorilor din sudul şi estul ţării. În aceste regiuni, rusofonii sunt majoritari şi nu recunosc noile autorităţi din capitală.

La Simforopol, un om a murit călcat în picioare şi 20 au fost răniţi în busculada creată în faţa Parlamentului regional. Între timp, la Kiev, manifestanţii din Piaţa Independenţei aşteaptă ca, în această seară, să le fie prezentată lista noilor miniştri, înainte ca Executivul să fie votat în Parlament.

În faţa Parlamentului din Simferopol au stat faţă în faţă două tabere de protestatari, despărţite de cordoane de poliţie. De o parte, tătarii care cer autorităţilor din Crimeea să asigure unitatea Ucrainei şi să nu alimenteze ideile de secesiune. De cealaltă parte, cei care nu sunt mulţumiţi de schimbarea regimului la Kiev au fluturat steagul Rusiei.

„Această orgie din Ucraina este inacceptabilă şi trebuie să înceteze. Trebuie să ne organizăm pentru a ne apăra”, a spus Ghenadi Basov, reprezentant al partidului Blocul Rus.

La Sevastopol, unde este staţionată flota Rusiei, au fost sporite măsurile de securitate, iar jurnaliştii străini aflaţi în oraş spun că miliţiile pro-ruse fac controale pe străzi.

Şi la Harkov, în estul ţării, locuitorii care nu recunosc noile autorităţi de la Kiev au arborat steagul Rusiei pe clădirea primăriei.

Primii trei preşedinţi ai Ucrainei, Leonid Kravciuk, Leonid Kucima şi Viktor Iuşcenko au denunţat orice apel de rupere a Crimeei de ţară şi au atras atenţia că acesta este un scenariu politic periculos pentru întreaga regiune.

Peninsula Crimeea a făcut parte din teritoriul rus, dar a fost cedată în 1954 Ucrainei, la acea vreme republică în componenţa Uniunii Sovietice. De atunci, este motiv de dispută între Kiev şi Moscova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația Unică 2025 vine cu o schimbare importantă. Românii care nu mai trebuie să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
candidati prezidentiale
Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...