FOTO: AFP/Mediafax Foto
Şeful diplomaţiei americane, care efectuează un turneu în Europa, urmează să se întâlnească cu premierul de centru-dreapta, Boiko Borisov, aflat în funcţie din toamnă, după mai multe luni de criză politică.
"Bulgaria este un aliat care are nevoie de o susţinere puternică în acest moment. Economia este slăbită şi au probleme semnificative în ceea ce priveşte dependenţa energetică", a declarat un oficial din cadrul Departamentului american de Stat.
Bulgaria depinde în proporţie de 85 la sută de Rusia în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale. Sofia era parte în proiectul gazoductului South Stream, față de care Bruxelles-ul s-a opus şi care a fost anulat în cele din urmă de Moscova, în decembrie.
"Nu este bine pentru un aliat al NATO să depindă în proporţie de 85 la sută de o singură ţară pentru gaz", a mai afirmat oficialul american citat de AFP. "Iată de ce politica americană încearcă, în mod general, să favorizeze o diversificare (a aprovizionării cu gaze) în cadrul NATO şi al Uniunii Europene", a adăugat oficialul.
În cadrul acestei vizite, Kerry urmează să aducă în discuție posibilitatea aprovizionării cu gaze naturale din Grecia. De asemenea, el intenţionează să abordeze problema construirii unui nou reactor nuclear de către compania americană Westinghouse la centrala bulgară de la Kozlodui.
Lupta împotriva corupţiei, un fenomen endemic în Bulgaria, ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană, şi lupta contra terorismului, figurează de asemenea pe agenda discuţiilor.
Vineri, John Kerry urmează să se întâlnească, la Paris, cu preşedintele François Hollande, după absenţa remarcată a oricărei personalităţi americane de rang înalt la marşul antiterorist de duminică din capitala franceză.
Miercuri, secretarul de Stat s-a aflat la Geneva, unde a avut o întrevedere cu omologul său iranian, Mohammad Zarif, în cadrul negocierilor privind programul nuclear controversat al Teheranului.
Tot miercuri, România a fost vizitată de subsecretarul de Stat Victoria Nuland. Aceasta i s-a alăturat, joi, lui John Kerry în vizita pe care o întreprinde la Sofia.