Germania vrea ca o parte din UE să intervină mai rapid în misiunile militare. „Sunt situaţii în care avem interese diferite în NATO"

Data publicării:
Tanchişti germani la manevre militare în 2018, la testarea unui batalion-prototip pentru viitoarea armată UE.
Tanchişti germani la manevre militare în 2018, la testarea unui batalion-prototip pentru viitoarea armată UE. Foto: Profimedia Images

Ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, intenţionează să lanseze o propunere privind organizarea de misiuni militare mai rapide şi independente, sub umbrela Uniunii Europene, după alegerile pentru Bundestag (camera inferioară a parlamentului) ce au loc la sfârşitul săptămânii viitoare, informează dpa.

„Consider că Articolul 44 al Tratatului UE creează posibilitatea de a decide în comun, în cadrul Uniunii, şi de a implementa misiuni europene de către o «coaliţie a celor dispuşi» din rândurile statelor membre”, a declarat ministrul conservator în ediţia de sâmbătă a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Pregătim o propunere în acest sens, care urmează să se afle pe agenda unei reuniuni a miniştrilor apărării înainte de sfârşitul lui octombrie”, a spus Kramp-Karrenbauer.

Potrivit articolului 44 al tratatului UE, Consiliul UE poate încredinţa desfăşurarea unei misiuni unui grup de state membre care doresc acest lucru şi dispun de capabilităţile necesare unei astfel de misiuni. Prin urmare, nu toate statele Uniunii trebuie ia parte direct la asemenea misiuni.

Dacă vor să fie luaţi în serios şi să fie credibili, europenii trebuie să se comporte în mod credibil, a subliniat ministrul german al apărării. „Pot exista situaţii în care să avem interese diferite, şi la fel şi în NATO”, a adăugat ea, conform Agerpres.

„În acest scop, am sugerat să clarificăm în UE: cum se iau deciziile, cine să conducă forţa, ce efective îi sunt alocate, cine sprijină forţele?” - a mai explicat Annegret Kramp-Karrenbauer.

Citește și: Franța: Criza provocată de scandalul submarinelor australiene va afecta viitorul NATO. „A fost minciună, duplicitate și dispreţ"

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O femeie de 110 ani a dezvăluit cele două motive pentru care crede că a trăit atât de mult
Digi FM
Kate Beckinsale spune că a fost „agresată” pe platourile de filmare. Dezvăluirile actriței din „Underworld”
Pro FM
Oana Radu, cerută în căsătorie pe final de 2024. Cu un an în urmă divorța, acum e din nou îndrăgostită și...
Film Now
Cele mai aşteptate filme din 2025. Când va fi lansat „Avatar: Fire and Ash”
Adevarul
De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în...
Newsweek
520 lei în plus la pensie la Recalculare. 330 lei tăiați la Indexare. Cât au câștigat pensionarii?
Digi FM
Britney Spears, imagini rare cu fiul ei de 18 ani, după vizita surpriză a acestuia. „Al meu pentru totdeauna!”
Digi World
Rezultatele unui nou studiu arată „cât de complicată este îmbătrânirea”. Cea mai nouă descoperire a oamenilor...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Fermecătoarea Charlize Theron, pozată în costum de baie, pe plajă în Los Cabos. Actrița din „Atomic Blonde”...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025