Foto: Gulliver/GettyImages
Oficialul german a adăugat că țara sa trebuie să se aștepte la atacuri, posibil de tipul celui comis luni noaptea, cu un topor și un cuțit, de către un refugiat în vârstă de 17 ani într-un tren de pasageri în landul Bavaria (sud-estul Germaniei).
„La fel ca alte câteva state din Uniunea Europeană și ca întreaga UE, și Germania se află în vizorul terorismului internațional. De aceea, așa cum spun de mult timp, situația este gravă”, a afirmat Thomas de Maiziere, potrivit Agerpres.
El a adăugat că există indicii că autorul atacului din tren ar proveni mai degrabă din Pakistan decât din Afganistan, așa cum s-a crezut inițial.
Tânărul a rănit cinci persoane, între care două foarte grav, luni seara, la Wurzburg, utilizând un topor și un cuțit. Patru persoane au fost rănite în tren, iar a cincea - o femeie - pe stradă, în timp ce își plimba câinele. Individul a fost ucis în cele din urmă de către poliție.
Anchetatorii au găsit în camera sa o scrisoare de adio destinată tatălui său, în care atentatorul scrie: „În prezent, mă rog ca să mă pot răzbuna pe acești necredincioși și să ajung în Rai”.
Pe de altă parte, ministrul german de Interne a estimat că reducerea numărului de refugiați primiți de Germania a fost o decizie corectă întrucât ea permite un control mai atent asupra persoanelor înclinate spre radicalizare.