Franța a preluat de astăzi președinția UE. Care sunt obiectivele lui Emmanuel Macron pentru Europa

Data actualizării: Data publicării:
arcul de triumf in culoriule UE
Franţa a preluat de la 1 ianuarie 2022 preşedinţia Uniunii Europene pentru următoarele şase luni. Foto: Profimedia Images

Franţa a preluat, începând de sâmbătă, preşedinţia Uniunii Europene pentru următoarele şase luni, transmite AFP. Este pentru a 13-a oară când acest rol revine Parisului, începând din 1958, şi prima oară din 2008.

La miezul nopţii dintre ani, Slovenia a predat ştafeta preşedinţiei prin rotaţie a UE, pe care o preluase la 1 iulie 2021. În semestrul al doilea din 2022, rolul va reveni Cehiei.

Pentru a marca începutul preşedinţiei franceze, turnul Eiffel şi palatul Elysee - reşedinţa din Paris a şefului statului - au fost luminate cu culoarea albastră a Europei. În prima săptămână din ianuarie, zeci de alte monumente din Franţa vor fi scoase în evidenţă în acelaşi mod.

Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele celor 27 de state membre în faţa Comisiei Europene şi a Parlamentului European. Preşedinţia convoacă reuniunile miniştrilor, stabileşte agenda acestora şi conduce negocierile. Aşadar, timp de şase luni, Franţa va dispune de o influenţă considerabilă pentru a promova anumite subiecte şi a găsi compromisuri între cele 27 de ţări, chiar dacă preşedinţia presupune neutralitate şi tact.

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat vineri seara, în mesajul de Anul Nou, că „2022 trebuie să fie anul unei cotituri europene”, conform Agerpres.

Ambiţia Franţei este să facă Europa „puternică în lume, pe deplin suverană, cu libertate de alegere şi stăpână pe destinul său”, arătase şeful statului încă din 9 decembrie.

Macron nu va prezida summiturile şi consiliile europene; acest rol îi revine preşedintelui Consiliului European, belgianul Charles Michel.

AFP reaminteşte că UE se află la o răspântie în privinţa mai multor probleme importante, începând cu securitatea în Europa, în contextul concentrării a mii de militari ruşi la frontiera Ucraine şi cu criza produsă de coronavirus în domeniul sănătăţii, care afectează şi economia.

Agenţia apreciază că preşedintele francez poate conta şi pe sprijinul noului cancelar german, social-democratul Olaf Scholz, care va prezida anul acesta G7, grupul celor mai avansate economic ţări - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite. În primul discurs de Anul Nou, succesorul Angelei Merkel a pledat pentru o Europă „mai suverană şi mai puternică”.

Citește și Franța și Italia au semnat, cu mare fast, tratatul bilateral prin care speră să devină noul pol de putere în UE, în era post-Merkel

La rândul ei, şefa diplomaţiei de la Berlin, Annalena Baerbock, a promis „prietenilor noştri francezi”, într-o declaraţie făcută AFP, că pot conta pe susţinerea Germaniei.

Macron doreşte mai multe reforme în Europa: a spaţiului Schengen, pentru a proteja mai bine frontierele UE în faţa migraţiei; a regulilor bugetare cunoscute drept criteriile de la Maastricht; a apărării, în ciuda reticenţelor unor parteneri preocupaţi mai mult de protecţia oferită de NATO.

Citește și Franța preia de la 1 ianuarie comanda forței de intervenție rapidă a NATO

Agenda politică internă a Franţei va reduce însă disponibilitatea de acţiune, apreciază AFP. Vor avea loc alegeri - prezidenţiale în mai şi parlamentare în iunie. Opoziţia îl acuză pe Macron că vrea să folosească preşedinţia UE în scop electoral, chiar dacă acesta nu şi-a anunţat încă oficial intenţia de a candida pentru un nou mandat.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...