Cum a decurs experimentul finlandez cu venitul minim garantat

Data actualizării: Data publicării:
finlanda venit minim garantat

Închipuiţi-vă că deschideţi, într-o zi, o scrisoare care vă înştiinţează că veţi primi în fiecare lună 560 de euro de la guvern, fără niciun fel de obligaţie. Sunt ai dv. şi-i puteţi cheltui cum vreţi. Este exact ce i s-a întâmplat lui Juha Järvinen, în Finlanda. A fost invitat să ia parte la proiectul experimental „Venitul minim garantat”. Acum doi ani, reporterii au fost alături de Juha şi familia sa, la demararea acestui proiect revoluţionar. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta la ora 17:30.

La exterior, vechea clădire de şcoală din vestul Finlandei înfăţişează o pitorească scenă nordică de iarnă. În interiorul său se desfăşoară un experiment social la scară mare. Timp de doi ani, Juha Järvinen a primit de la stat un venit de bază lunar. Acum, el se duce la Helsinki pentru a relata despre experienţele sale, într-o discuţie de grup, în cadrul parlamentului finlandez.

Oriunde se duce, îşi ia cu el camera cumpărată din acest venit minim.

Juha Järvinen: „Sunt deschis la orice. Când voi fi în tren, va trebui să mă gândesc la ce vreau să spun, la cum să folosesc cel mai bine cele 15 minute care-mi sunt alocate, ca să le dau material de gândire”.

Povestea lui Juha, producătorul de tobe șamanice

Reporterii l-au vizitat prima dată pe Juha acum vreo doi ani, în casa sa din apropiere de Kurrika. El e specializat în fabricarea manuală de tobe şamanice. La început, a fost mai mult un hobby decât o meserie.

Soţia lui e asistentă medicală. Locuiesc împreună cu cei şase copii ai lor şi un câine. Pe reporteri i-a interesat să vadă cum s-a schimbat viaţa familiei din ziua aceea din toamna anului 2016 în care a sosit scrisoara.

Juha Järvinen: „Aşteptam poştaşul. Când am văzut scrisoarea, chiar înainte s-o deschid, am ştiut că e de la Agenţia pentru Asigurări Sociale. Şi când am avut-o în mână, am început să jubilez”.

Pentru Juha, primirea venitului minim garantat a echivalat cu câştigarea la loterie. Avea de gând să înfiinţeze o agenţie, numită ART-B'n'b, prin care artişti să se mute aici şi să lucreze. Până acum, însă, n-a avut mare succes. Juha consideră că trebuie să încerci. Iar venitul de bază i-a dat libertatea să facă acest lucru.

În ianuarie 2017, guvernul finlandez a ales 2000 de oameni care să primească 560 de euro pe lună timp de doi ani, cu titlu de experiment. Acest lucru a făcut vâlvă în presa din toată lumea.

Povestea Ailei, femeia cu cancer rămasă șomeră

La masa rotundă, Juha o cunoaşte pe Aila, un alt participant la program.

Aila, împreună cu ceilalţi, vor fi intervievaţi în următoarele luni de către KELA, agenţia de asigurări sociale.

Minna Ylikännö, Autoritatea finlandeză pentru asigurări sociale: „E foarte interesant să-i auzi pe participanţii la experiment. Pentru că noi, cercetătorii, n-am avut voie să luăm legătura cu aceşti oameni, deci tot ce ştiu despre experienţa lor e ceea ce am citit în ziare, ceea ce s-a aflat de la ei. Sunt poveşti interesante, care relevă multe greutăţi. Sunt două mii de participanţi, fiecare cu povestea sa, absolut unică”.

Patru dintre beneficiari au venit aici, în seara asta, pentru a-şi spune povestea. Aila e prima. E şomeră de multă vreme şi suferă de cancer. Acum, îi e groază de viaţa fără venitul minim.

Aila Jeskanen: „Viaţa mea s-a schimbat în rău. Acum, sunt din nou tratată ca un gunoi, ca acum doi ani. Trebuie să cerşesc pentru orice şi totul durează o veşnicie. Sumele veneau la data de întâi a fiecărei luni. Acum, banii sosesc când sosesc”.

Aila spune că venitul minim i-a redat un simţ al demnităţii. Situaţie care acum s-a încheiat.

Juha Järvinen: „Cred că povestea Ailei m-a impresionat cel mai mult. Ea duce zilnic o luptă pentru supravieţuire. Mai ales acum, când e din nou, oficial, şomeră, de la începutul lui ianuarie. Totul reîncepe acum pentru ea, toată birocraţia”.

Un nou experiment finlandez: alocații doar pentru persoane active

Ne întoarcem în atelierul lui Juha.

Experimentul venitului minim garantat a stârnit controverse şi în Finlanda. Guvernul încearcă deja un nou experiment, în care alocaţia lunară va fi acordată doar persoanelor active, fie şi numai în folosul comunităţii.

Aşadar, într-un fel, Juha va trebui să trăiască de pe urma tobelor sale. Însă e optimist.

Juha Järvinen: „În timpul celor doi ani în care am primit venitul minim, am putut investi în unelte noi. Acum, pot să fac tobele de zece ori mai repede decât puteam acum doi ani”.

venitul minim garantat finlanda
Proiectul venitului minim garantat l-a ajutat pe Juha. Când soția e la serviciu, el are grijă de cei șase copii. Nu-și permite o slujbă normală

Când soţia lui e la serviciu, Juha are grijă de copii. O slujbă normală nu l-ar ajuta prea mult. El trebuie să poată lăsa tobele deoparte ca să facă de mâncare pentru toată lumea.

Oricum, Juha nu crede că banii pot cumpăra fericirea. De ce ai cu adevărat nevoie într-un loc atât de izolat, în afară de mâncare bună şi curent electric?

Juha Järvinen: „Mă tem că viitorul pare cam nesigur pentru copiii mei. Acesta e un alt motiv pentru care vreau să fac ceva ca să mă asigur că ei, în particular, şi generaţiile viitoare, în general, au un viitor ceva mai bun. Generaţia noastră e răspunzătoare pentru găsirea soluţiilor”.

Experimentul iniţial al venitului minim s-a încheiat. Din punctul de vedere al lui Juha, a fost un succes. Ţelul lui e să se descurce fără bani de la stat. Dar care a fost situaţia pentru ceilalţi participanţi ? Pentru a afla, guvernul finlandez va evalua rezultatele până la sfârşitul acestui an.

Emisiunea „Focus Europa”, o coproducție Digi24-Deutsche Welle, se difuzează la Digi24 vinerea, la ora 23:00, și în reluare sâmbăta, la 17:30.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...