Comisia Europeană plănuiește să reducă cu două treimi dependența UE de gazul din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
ilustrație gazoduct rusia uniunea europeana
Foto: Getty Images

Comisia Europeană (CE) a publicat marţi planuri privind reducerea dependenţei blocului comunitar de importurile de gaze naturale ruseşti cu două treimi anul acesta şi încetarea dependenţei de livrările de combustibil din Rusia cu „mult înainte de 2030”, transmite Reuters.

Executivul comunitar va reduce dependenţa trecând la livrări alternative şi extinzând mai rapid energia „verde”. În mare parte implementarea planurilor va fi responsabilitatea guvernelor naţionale, conform Agerpres.

„Trebuie să scăpăm de dependenţa de gazul, petrolul şi cărbunele din Rusia”, a declarat luni preşedintele CE, Ursula von der Leyen, la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri cu premierul italian Mario Draghi.

Planul de a pune capăt dependenţei de Rusia survine în contextul temerilor că invazia rusă din Ucraina ar putea afecta aprovizionarea cu energie a UE. Gazul din Rusia este transportat în UE prin teritoriul Ucrainei.

Există de asemenea îngrijorări că Moscova ar putea tăia alimentarea ca reacţie la sancţiunile impuse Rusiei de UE pentru invadarea Ucrainei.

UE importă marea majoritate a gazului natural pe care îl consumă, iar în 2019 Rusia asigura 41% din importurile blocului comunitar. În acel an, peste un sfert din importurile de ţiţei ale UE (27%) şi aproape jumătate din importurile de cărbune şi carburant (47%) proveneau din Rusia.

Von der Leyen a spus că planul Comisiei Europene implică îmbunătăţirea eficienţei energetice a UE, sporirea investiţiilor în producţia de energie regenerabilă şi schimbarea surselor de energie ale UE cu „furnizori mai de încredere”.

Propunerea urmăreşte să elimine dependenţa de petrolul şi gazul din Rusia, nu doar să o reducă, a explicat ulterior presei purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.

UE şi SUA colaborau încă de dinainte de invazia rusă din Ucraina pentru a garanta furnizări sigure de energie, o alternativă fiind gazul natural lichefiat. SUA sunt deja cel mai mare furnizor de gaz natural lichefiat pentru UE, iar Qatarul a fost identificat de asemenea ca o opţiune.

Citește și Premierul Bulgariei: „Susţinem pe deplin sancţiunile împotriva Rusiei, dar nu ne putem permite să oprim importurile de petrol şi gaz”

Președintele american Joe Biden a anunțat interzicerea importurilor rusești de petrol, gaze naturale și cărbune în SUA. Mișcare administrației americane va avea efect doar în ceea ce privește petrolul, pe care SUA îl importă din Rusia în procent de 8% din totalul importurilor. Statele Unite nu importă gaze naturale din Rusia.

Rusia a ameninţat în mod direct, pentru prima dată de la invazia din Ucraina, că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1, potrivit unor comentarii făcute de vicepremierul rus Alexander Novak la televiziunea de stat.

Comunicatul Comisiei Europene:

„Acest plan prezintă, de asemenea, o serie de măsuri menite să răspundă creșterii prețurilor la energie în Europa și să reconstituie stocurile de gaze pentru iarna următoare. Europa se confruntă cu o creștere a prețurilor la energie de mai multe luni, însă, incertitudinea care există în prezent cu privire la aprovizionare agravează această problemă. REPowerEU va încerca să diversifice aprovizionarea cu gaze, să accelereze introducerea gazelor din surse regenerabile și să înlocuiască gazul pentru încălzire și producerea de energie electrică. Astfel, până la sfârșitul anului, cererea UE de gaz rusesc s-ar putea reduce cu două treimi.

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat: „Trebuie să devenim independenți de petrolul, cărbunele și gazele din Rusia. Pur și simplu nu ne putem baza pe un furnizor care ne amenință în mod explicit. Trebuie să acționăm acum pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la energie, pentru a ne diversifica aprovizionarea cu gaze pentru iarna următoare și pentru a accelera tranziția către o energie curată. Cu cât vom trece mai rapid la surse regenerabile de energie și la hidrogen și vom avea o eficiență energetică sporită, cu atât vom fi cu adevărat independenți și vom avea control asupra sistemului nostru energetic. În această săptămână, la Versailles, voi discuta ideile Comisiei cu liderii europeni și, împreună cu echipa mea, voi lua măsurile necesare pentru a le pune rapid în aplicare.”

Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „A sosit momentul să ne abordăm vulnerabilitățile și să devenim rapid mai independenți în alegerile noastre legate de energie. Să trecem cât mai repede la surse regenerabile de energie! Sursele regenerabile de energie sunt ieftine, curate și potențial nelimitate și, în loc să finanțeze industria combustibililor fosili în altă parte, creează locuri de muncă aici. Războiul pe care îl duce Putin în Ucraina demonstrează urgența accelerării tranziției noastre către o energie curată.” 

Comisarul pentru energie, Kadri Simson, a declarat: „Invadarea Ucrainei de către Rusia a agravat situația securității aprovizionării și a generat o creștere fără precedent a prețurilor la energie. Pentru ultimele săptămâni de iarnă din acest an, Europa dispune de cantități suficiente de gaze, dar, pentru anul viitor, trebuie să ne reconstituim urgent rezervele. Prin urmare, Comisia va propune ca, până la 1 octombrie, instalațiile de stocare a gazelor din UE să fie umplute în proporție de cel puțin 90 %. Am prezentat, de asemenea, măsuri privind reglementarea prețurilor, ajutoarele de stat și măsurile fiscale menite să protejeze gospodăriile și întreprinderile europene împotriva creșterii excepțional de mari a prețurilor.” 

Măsuri de urgență privind prețurile la energie și stocarea gazelor

„Setul de instrumente privind prețurile la energie” al Comisiei, adoptat în luna octombrie a anului trecut, care a ajutat statele membre să atenueze impactul prețurilor ridicate asupra consumatorilor vulnerabili, rămâne un cadru important pentru măsurile naționale. Astăzi, Comisia prezintă statelor membre orientări suplimentare, care confirmă posibilitatea de a reglementa prețurile în circumstanțe excepționale și care stabilesc modul în care statele membre pot redistribui consumatorilor veniturile obținute din profiturile ridicate din sectorul energetic și din comercializarea certificatelor de emisii. Normele UE privind ajutoarele de stat oferă de asemenea, statelor membre posibilitatea de a oferi sprijin pe termen scurt întreprinderilor afectate de prețurile ridicate la energie și pot contribui la reducerea expunerii acestora la volatilitatea prețurilor la energie pe termen mediu și lung. În urma unei consultări privind modificările specifice aduse Orientărilor privind ajutoarele de stat din cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, Comisia se va consulta, de asemenea, cu statele membre cu privire la necesitatea și domeniul de aplicare al unui nou cadru temporar privind ajutoarele de stat pentru situații de criză menit să acorde ajutoare întreprinderilor afectate de criză, în special celor care se confruntă cu costuri ridicate ale energiei.

Comisia intenționează să prezinte, până în luna aprilie, o propunere legislativă prin care în UE ar urma să devină obligatorie umplerea, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, în proporție de cel puțin 90 % din capacitate, a instalațiilor subterane de stocare a gazelor. Propunerea ar implica monitorizarea și punerea în aplicare a nivelurilor de umplere și ar crea mecanisme de solidaritate între statele membre. De asemenea, Comisia își continuă ancheta privind piața gazelor naturale ca răspuns la preocupările legate de posibilele denaturări ale concurenței de către operatori, în special Gazprom.

Pentru a face față creșterii bruște a prețurilor la energie, Comisia va analiza toate măsurile de urgență posibile pentru a limita efectul de contagiune al prețurilor gazelor naturale asupra prețurilor energiei electrice, cum ar fi plafonările temporare ale prețurilor. De asemenea, Comisia va evalua opțiunile de optimizare a organizării pieței energiei electrice, ținând seama de raportul final al Agenției UE pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) și de alte contribuții privind beneficiile și dezavantajele mecanismelor alternative de stabilire a prețurilor pentru menținerea energiei electrice la prețuri accesibile, fără a se perturba aprovizionarea și investițiile suplimentare în tranziția verde.

REPowerEU – eliminarea dependenței noastre de gazul rusesc până în 2030

Putem să ieșim treptat, cu mult înainte de 2030, din dependența noastră de combustibilii fosili din Rusia. În acest scop, Comisia propune un întocmirea unui plan REPowerEU, care va spori reziliența sistemului energetic la nivelul UE și se va baza pe doi piloni: diversificarea aprovizionării cu gaze, datorită creșterii importurilor de GNL și prin gazoducte de la furnizori din afara Rusiei și datorită creșterii producției și importurilor de biometan și hidrogen și reducerea mai rapidă a utilizării combustibililor fosili în locuințele, clădirile, industria și sistemul nostru energetic, prin îmbunătățirea eficienței energetice, prin recurgerea în mai mare măsură la sursele regenerabile de energie și la electrificare și prin eliminarea blocajelor din infrastructură.

Punerea în aplicare integrală a propunerilor legislative din cadrul pachetului „Pregătiți pentru 55” prezentat de Comisie ar reduce deja consumul anual de gaz fosil cu 30 %, echivalentul a 100 de miliarde de metri cubi, până în 2030. Dacă s-ar adopta măsurile din planul REPowerEU, am putea elimina treptat cel puțin 155 de miliarde de metri cubi de gaz fosil, echivalentul volumului importat din Rusia în 2021. În termen de un an se poate realiza o reducere de aproape două treimi, punându-se astfel capăt dependenței excesive a UE de un singur furnizor. Comisia propune să colaboreze cu statele membre pentru a identifica cele mai adecvate proiecte pentru îndeplinirea acestor obiective, bazându-se pe activitatea amplă desfășurată deja cu privire la planurile naționale de redresare și reziliență".

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oficial devine interzisă în Europa folosirea în ambalajele alimentare din plastic, sticlă și metal a unei...
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Imagine rară cu celebrul artist, la un an de...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Misterioșii regi ai dacilor. Cine au fost căpeteniile care au răspândit faima de temut a războinicilor...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...