Comisia Europeană, candidați cu probleme. Ce se întâmplă cu propunerile Poloniei și Franței

Data publicării:
usrula von der leyen
FOTO: Guliver/Gettyimages

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a încheiat ancheta asupra candidatului Poloniei la funcţia de comisar european printr-o cerere de rambursare a cheltuielilor, fără a recomanda însă o sancţiune individuală, informează vineri AFP, preluată de Agerpres. OLAF a mai precizat că o altă anchetă, care o vizează pe candidata franceză Sylvie Goulard, nu s-a încheiat încă.

Candidatul polonez la un post în viitorul executiv european, Janusz Wojciechowski, fost deputat european, s-a aflat în atenţia OLAF pentru „presupuse neregularităţi privind rambursarea unor cheltuieli de călătorie”. OLAF a închis dosarul adresând recomandări Parlamentului European pentru recuperarea a 11.243 de euro din partea dlui Wojciechowski şi pentru consolidarea normelor administrative referitoare la rambursarea cheltuielilor de călătorie şi la plata indemnizaţiilor zilnice, se arată într-un comunicat OLAF. Documentul precizează că OLAF nu a adresat nicio recomandare disciplinară sau judiciară referitoare la Wojciechowski, care în prezent este membru al Curţii de Conturi Europene. Suma a fost deja rambursată în totalitate.

Ancheta, deschisă în iulie 2016, a fost dezvăluită cu puţin înaintea anunţului oficial al noii Comisii Europene făcut la începutul lunii septembrie de viitoarea preşedintă a instituţiei, Ursula von der Leyen. Noua Comisie Europeană îşi va începe activitatea pe 1 noiembrie.

Wojciechowski, propus pentru portofoliul „Agricultură”, a invocat o greşeală administrativă şi a comunicat că a furnizat OLAF o explicaţie completă.

Procedura de confirmare a candidaţilor propuşi de statele membre, ale căror portofolii au fost repartizate de von der Leyen, se află în curs de desfăşurare. Audierile în Parlamentul European vor începe luni şi vor dura pe o perioadă ce va depăşi o săptămână.

În ceea ce o privește pe candidata din partea Franței, Sylvie Goulard, ea a rambursat 45.000 de euro brut Parlamentului European în cazul unor presupuse locuri de muncă fictive ale unor asistenţi parlamentari ai partidului de centru Mişcarea Democrată Franceză (MoDem), conform informaţiilor furnizate de anturajului său. 

Pe de altă parte, o anchetă deschisă de Parchetul din Bruxelles privind suspiciuni de corupţie care îl vizau pe ministrul belgian Didier Reynders, candidat al ţării sale pentru un post de comisar european, a fost clasată, a anunţat vineri Parchetul. „Afacerea a fost clasată fără urmări pentru că nu există nicio infracţiune”, a declarat pentru AFP Willemien Baert, purtător de cuvânt al Parchetului, scrie Agerpres.

Acuzatorul lui Reynders este un fost agent al Siguranţei de stat, serviciile de informaţii civile din Belgia. El a raportat poliţiei că are cunoştinţă de plata unor mite cu ocazia atribuirii unor contracte publice la care au fost asociate serviciile ministrului, dar nu a adus dovezi.

La 61 de ani, Didier Reynders, un liberal francofon, este unul dintre stâlpii scenei politice din Belgia. El a deţinut posturi dintre cele mai prestigioase în guvernul belgian de 20 de ani, de la cel de finanţe până la cel de externe, ceea ce l-a făcut foarte cunoscut dincolo de frontierele ţării.

Didier Reynders urmează să fie audiat miercuri, 2 octombrie, în comisiile de specialitate ale Parlamentului European (PE), care are ultimul cuvânt în procesul de nominalizare a viitorului executiv european, care va intra în funcţiune de la 1 noiembrie. Începând cu ora locală 09.00 (07.00 GMT) el urmează să răspundă întrebărilor eurodeputaţilor din două comisii parlamentare, Afaceri Juridice şi Libertăţi civile, competente pentru portofoliul său de comisar, care va include justiţia şi statul de drept.

Rovana Plumb și candidatul Ungariei, decizii așteptate luni

Rovana Plumb, nominalizată din partea României pentru portofoliul Transporturilor, a primit un vot negativ, joi, în Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a Parlamentului European pentru funcția de comisar european. Și Laszlo Trocsanyi, candidatul Ungariei pentru funcția de comisar european pentru extindere și politica de vecinătate, a picat la vot în Comisia pentru Afaceri Juridice.

Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) explică într-o scrisoare către președintele Parlamentului European David Sassoli că este îngrijorată de faptul că Rovana Plumb ar fi în potențial conflict de interese și există serioase îndoieli că ar putea fi comisar european pentru transporturi. În replică, David Sassoli transmite președintelui Comisiei JURI, Lucy Nethsingha, că este suspendat comisarul desemnat Rovana Plumb și cere forului legislativ european să precizeze ce măsuri exacte recomandă în această etapă.

Anterior audierii de joi în forul legislativ european, Comisia JURI a trimis o scrisoare Rovanei Plumb, propusă comisar european, în care i-a cerut lămuriri despre un împrumut de 800.000 euro și acțiuni la o companie, care nu ar figura în declarația de avere depusă la Bruxelles, potrivit unui document obținut de MEDIAFAX.

Comisia pentru Afaceri Judiciare din PE se va întruni luni în ședință extraordinară pentru a evalua conflictul de interese real sau potențial al candidaților României și Ungariei pentru funcția de comisar european, respectiv Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi. Ședința Comisiei urmează să aibă loc, luni, în intervalul orar 11:30 - 12:30, ora României, au declarat surse europene pentru MEDIAFAX.

Citiți și: Zece dintre cei 26 de comisari desemnaţi vor trebui să dea explicaţii cu privire la averile lor

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri