Strasbourg este un oraş aflat la graniţa a două ţări şi a două culturi până nu de mult ireconciliabile: Franţa şi Germania. La finalul epocii războaielor aici a fost stabilit sediul organizaţiei care să vegheze la respectarea drepturilor omului, Consiliul Europei. Şi tot aici, părinţii fondatori ai Uniunii au stabilit sediul oficial al Parlamentului European, deşi legislativul comunitar mai are încă două sedii, unul la Bruxelles, iar altul în Luxembourg.
Nu întâmplător a fost stabilit sediul principal al Parlamentului European la Strasbourg. Este, în primul rând, un simbol al reconcilierii franco-germane. Strasbourg se află în Alsacia, o regiune mult timp disputată între cele două ţări, ocupată de germani în 1870 şi recucerită de francezi abia după Primul Război Mondial.
Întrepătrunderea celor două culturi se vede peste tot în oraş: în arhitectura caselor, în felul de a fi al oamenilor sau în meniurile restaurantelor. Se spune că la Starsbourg mănânci bine ca în Franta şi mult ca în Germania.
O dată pe lună, atunci când au loc sesiunile plenare ale Parlamentului, marea de turişti străini din Strasbourg este dublată de o invazie a oficialilor europeni: deputaţi, birocraţi, consilieri şi, bineînţeles, sute de jurnalişti.
La Strasbourg, deputaţii europeni vin doar să dea votul final asupra legilor pe care le dezbat în sediul parlamentului de la Bruxelles. Pentru mulţi europarlamentari, acest transfer între Franţa şi Belgia a devenit enervant şi, spun ei, extrem de costisitoar. Motiv pentru care au cerut modificarea tratatelor europene astfel încât sediul Parlamentului de la Strasbourg să fie desfiinţat. Un demers care n-a avut sorţi de izbândă până în acest moment.
Costurile pentru funcţionarea Parlamentului European sunt uriaşe: aproape două miliarde de euro pe an. Şi nici nu este de mirare dacă ne gândim că fiecare din cei 751 de deputaţi are la dispoziţie 50.000 de euro pe lună, ceea ce înseamnă trei milioane de euro de persoană, pentru un mandat de cinci ani.
Parlamentul îşi desfăşoară activitatea în nu mai puţin de 28 de clădiri amplasate în trei ţări: Franţa, Belgia şi Luxembourg, clădiri a căror suprafaţă însumată depăşeşte un milion de metri pătraţi. Şi asta nu e tot, legislativul comunitar are 7.000 de angajati permanenţi cu care cheltuie 600 de milioane de euro în fiecare an.
Dar democraţia este costisitoare, iar pacea nu are preţ. Faptul că în aceeaşi sală se pot aduna 751 de oameni din 28 de ţări şi care reprezintă peste jumatate de miliard de oameni este una dintre cele mai mari realizări istorice ale Europei, spunea Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, în discursul de inaugurare a legislaturii 2014 - 2019.