Apel la responsabilitate al unor români din Italia. Potrivit acestora, mulţi din românii aflaţi în Milano ar fi fugit încă de ieri în alte zone ştiind că provincia italiană Lombardia va intra în carantină. Unii s-ar fi dus la Roma, pentru ca de acolo să ia avionul spre România.
„Am văzut oameni care scăpau în mașini, cu trenul, cu ce puteau. Mi-am dorit să fac un apel către ceilalți români din Italia să rămână unde sunt, să respectăm această carantină. Indiferent că ești italian, român, dacă fugi spre alte orașe sau alte țări, nu faci decât să agravezi situația”, a spus Daciana Rudean, româncă stabilită în Italia, la Digi24.
„Eu îmi doresc să-i protejez pe cei din țară, pentru că 5% din cei care sunt infectați nu vor supraviețui. Cine sunt acei 5%? Este posibil să fie rudele noastre, prietenii noștri, persoane cu probleme și atunci cred că cea mai bună soluție e să fim calmi și să rămânem unde suntem”, a adăugat ea.
Sunt cel puțin 170.000 de români în Lombardia, mai spune Rudan.
Sorin Nedea, asistent medical stabilit în Bologna, a adresat și el o rugăminte tuturor românilor din Italia: „Să nu se deplaseze spre România în această perioadă, deoarece se riscă accelerarea difuzării virusului și în România”.
Situația din Italia „se datorează unei ultime și poate cea mai gravă greșeală a actualului guvern italian, în sensul că azi-noapte s-au luat măsuri excepționale, prin care 25% din populația Italiei este practic în carantină. Numai că se știa de aceste măsuri înainte să fie semnate oficial. Această indiscreție a determinat ca persoanele din Lombardia care au familii în zonele din sud să încerce să scape de carantină. În acest caz, măsurile au accelerat difuzarea virusului în toată Italia și din păcate în sud sistemul sanitar nu are aceeași eficiență ca în nordul Italiei”, a mai spus Nedea.
Arafat: Nu ai cum să oprești cetățenii să intre în țară
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că românii nu pot fi opriți să intre în țară.
Raed Arafat a spus, duminică, la Antena 3, că nu pot fi opriți oamenii să intre în țară, însă recomandarea este ca ei să rămână acolo unde sunt, în situația dată, potrivit Mediafax.
„Nu ai cum să oprești cetățenii români să intre în România. Noi am dat o recomandare și am spus clar: dacă sunt în zonele afectate, îi rugăm să nu pornească spre România. I-am rugat pe cei din România să nu meargă către zonele afectate. Motivul este simplu: nu ne dezicem de românii din diaspora care vor să vină în țară, dar la acest moment riscul major este că venind din zona afectată, merg la familii, intră în autoizolare cu ei dacă este cazul sau în carantină, dar transmit boala la părinți, la bunici și la persoane în vârstă, care sunt mult mai vulnerabile”, a spus Arafat.
Șeful DSU spune că în acestă situație „e mai bine să rămâi acolo unde ești”.
Editor web: M.B.