VIDEO. Fuga italienilor din Lombardia, înainte de instituirea carantinei. „Mă simt ca un refugiat”

Data actualizării: Data publicării:
lombardia
Sursa: Captura Fanpage.it

O mare parte din nordul Italiei a fost plasat în carantină, inclusiv capitala financiară a țării, Milano. Este vorba despre o zonă în care locuiesc în jur de 16 milioane de oameni. Documentul a apărut în presă cu câteva ore înainte ca măsurile să intre în vigoare. Imediat ce s-a aflat că va fi carantină totală în Lombardia, sute de oameni au luat gările cu asalt, pentru a părăsi regiunea.

Întreaga Lombardie și încă 14 provincii din regiunile Piemont, Veneto, Emilia Romagna și Marche sunt în carantină până pe 3 aprilie. Nu se intră și nu se iese decât în situații serioase și care nu pot suportă amânare. Măsurile afectează inclusiv Milano, Veneția și stațiunile de schi. Dacă până acum erau afectați de astfel de măsuri în jur de 50.000 de oameni, acum zona roșie cuprinde o populație de aproximativ 16 milioane. Decretul a fost semnat la 2 noaptea de premierul Giuseppe Conte.

- V-am spus că nu mai sunt locuri! Nu știu ce să vă mai spun.

- Mă simt ca un refugiat acum.

- De ce ca un refugiat?

- Pentru că fugim. Pentru că fugim.

*

- Plec acum pentru că mai târziu nu mă voi mai putea întoarce acasă.

- Ești din Milano?

- Da. Merg la Roma.

- Și ai mai găsit loc?

- Da, pentru că am luat biletul imediat, chiar când am aflat. Aveam bilet pentru vinerea viitoare, dar am preferat să plec acum.

- Sunteți speriați?

- Da, oricum, este evident. Frica este că nu ne vom mai putea întoarce.

- Familia ta este la Roma?

- Da.

*

- V-am spus că nu mai sunt locuri. Nu știu ce să vă mai spun. Unde să vă punem? Nu puteți sta în picioare din pricina măsurilor de siguranță. Dacă nu, eu merg la închisoare. Nu facem nimic cu amenda, unde să vă punem? Trenul nu pleacă. Deja este plin. Sunați ministrul să-i spuneți să mai pună un tren.

- Pot pleca cu biletul lui? El nu mai pleacă, a renunțat.

- Hai repede, jos la coadă.

*

- Și dumneavoastră fugiți?

- Trebuie să mă întorc la Roma.

- Imediat cum ați aflat?

- Am căutat un bilet pentru Roma ca să mă întorc acasă.

*

- Am luat biletul în seara asta. În situația asta de stres, de indecizii, prefer să fiu aproape de iubita mea și apoi o să vedem ce e de făcut. Pot munci și de acolo.

- Lucrezi la Milano?

- Da.

- Și le-ai spus șefilor tăi că ai luat decizia asta?

- Încă nu. Nu am avut când. Am făcut bagajul repede, acum.

- Ai luat o decizie din instinct?

- Da, imediat.

Editor web: M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri