Ambasadorul Austriei la Budapesta, convocat la MAE ungar după o postare „șocantă” și „scandaloasă” referitoare la Viktor Orban

Data publicării:
premierul ungariei, viktor orban, tine un discurs
Premierul Ungariei, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Ambasadorul Austriei la Budapesta a fost convocat vineri la Ministerul de Externe al Ungariei în legătură cu o postare „scandaloasă” a directorului general al radiodifuzorului public austriac ORF pe pagina sa de Facebook, legată de premierul maghiar Viktor Orban, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAE ungar, Mate Paczolay.

În comentariul respectiv, care a fost între timp retras, Karl Pachner afirma că, dacă Viktor Orban ar avea un atac de cord, ar fi „un lucru corect”, a spus Mate Paczolay. Postarea se referea la poziţia şefului guvernului de la Budapesta faţă de invazia Rusiei în Ucraina, relatează agențiile MTI și EFE, citate de Agerpres.

Ministerul ungar de Externe aşteaptă o explicaţie de la ambasadorul Austriei în legătură cu această declaraţie pe care a calificat-o drept „grosolană şi profund şocantă”.

Declaraţia împotriva liderului maghiar, considerat cel mai mare aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin în cadrul Uniunii Europene, a fost virulent denunţată de Budapesta, relatează EFE.

„Un atac de cord ar fi destul de corect, având în vedere constituţia sa şi potenţialul său de surescitare”, a scris Karl Pachner, care ulterior şi-a cerut scuze pentru această postare.

Pachner şi-a justificat furia faţă de Orban prin faptul că poziţia liderului ungar a întârziat aprobarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei.

„Evident, nu doresc moartea lui Orban”, a dat asigurări responsabilul ORF, care a spus că declaraţia sa a fost „sarcastică”, dar şi „puţin gândită şi confuză”, potrivit presei ungare şi austriece.

Guvernul austriac a calificat comentariul drept „dezagreabil şi complet inacceptabil”, dar a ţinut să sublinieze că Pachner l-a făcut pe un cont privat de Facebook şi că acesta nu are nimic de-a face cu poziţia oficială a ţării.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...