Țările din Uniunea Europeană au ajuns la un acord, în unanimitate, să stabilească un cadru comun pentru folosirea testelor rapide antigen și recunoașterea reciprocă a rezultatelor testelor COVID-19 pe întreg teritoriul UE, anunță un comunicat al Consiliului European.
Scopul acestei decizii este de a limita răspândirea coronavirusului și de a contribui la buna funcționare a pieței interne. Recunoașterea reciprocă a rezultatelor testelor pentru infecția cu SARS-CoV2, făcute de organisme sanitare certificate, este esențială pentru a facilita circulația transfrontalieră, ca și urmărirea și tratarea contacților persoanelor infectate, potrivit comunicatului.
Componentele cheie ale recomandării Consiliului European includ validarea și recunoașterea reciprocă a testelor antigen și a testelor RT-PCR între statele membre, partajarea unui set standardizat de date (printr-o platformă digitală), dezvoltarea unei liste comune de teste antigen, prioritizarea situațiilor pentru utilizarea unor astfel de teste (de exemplu, contactele cazurilor confirmate sau focarele).
Recomandarea prevede, de asemenea, că lista comună a testelor rapide antigen trebuie să fie flexibilă, pentru adăugarea sau eliminarea acelor teste a căror eficacitate este afectată de mutațiile COVID-19.
Editor : Monica Bonea