Se deschide prima e-ambasadă din lume

Data actualizării: Data publicării:
Capture

Considerată una dintre cele mai conectate țări din lume, Estonia a mai făcut un pas în această direcție, după ce a decis să deschidă în 2018 la Luxemburg prima e-ambasadă, unde își va păstra băncile de date, transmite Agerpres.

Sala serverelor, foarte bine protejată, va adăposti informații importante ale e-guvernului eston, care vor rămâne accesibile chiar și dacă sistemul de pe teritoriul național este scos din funcțiune.

„Securitatea datelor și securitatea cibernetică sunt de o importanță crucială din punct de vedere al încrederii oamenilor și al funcționării serviciilor”, a declarat luna trecută prim-ministrul eston Juri Ratas.

„Este prima ambasadă de date din lume”, a adăugat Ratas, a cărui țară de 1,3 milioane de locuitori este poreclită E-stonia datorită apetitului ei pentru noile tehnologii, în condițiile în care majoritatea serviciilor publice din această țară sunt accesibile pe un portal special și încă din 2005 a fost introdus votul electronic.

Totodată, Tallinn găzduiește un centru de apărare cibernetică al NATO, unde experți din Europa de Vest și din America de Nord caută să garanteze securitatea celor 29 de membri ai alianței.

Ambasada de date din Luxemburg ar urma să stocheze în principal informații funciare, referitoare la importuri, companii, documente de identitate, pensii, legislație și recensământ.

Ambasada virtuală are ca scop garantarea continuității electronice a țării, a declarat Emilie Toomela, purtătoare de cuvânt a Ministerului Economiei și Comunicațiilor din Estonia.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri