Live Text Ucraina amenință cu noi atacuri pe teritoriul Rusiei: „Vom lovi acolo unde este necesar. Nu cerem permisiunea nimănui”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0740808481
Foto: Profimedia Images

Ucraina promite că vor urma şi alte atacuri asupra unor ţinte pe teritoriul rus, după cel efectuat săptămâna trecută cu drone asupra unor baze aeriene situate adânc în interiorul Rusiei, în timp ce experţi militari ruşi admit că Ucraina dispune de capacităţi pentru astfel de acţiuni şi cer consolidarea antiaerienei ruse în profunzimea teritoriului. „Vom lovi acolo unde este necesar. Nu cerem permisiunea nimănui”, a declarat secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare a Ucrainei, Oleksii Danilov.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Zelenski le cere ţărilor G7 să furnizeze mai multe arme Ucrainei şi propune un summit mondial pentru pace

ACTUALIZARE 23.35 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut luni ţărilor G7 să furnizeze Ucrainei mai multe arme şi echipamente militare, după aproape nouă luni de la invazia rusă a ţării sale, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Ucraina are nevoie de tancuri moderne", de "artilerie, tunuri şi obuze", precum şi de "rachete cu rază lungă de acţiune", a menţionat preşedintele Zelenski la reuniunea G7, prin videoconferinţă, potrivit preşedinţiei ucrainene.

Ucraina are nevoie de "aproximativ două miliarde de metri cubi" de gaz suplimentar pentru a trece iarna, a precizat preşedintele Volodimir Zelenski, după ce Rusia a deteriorat considerabil infrastructura energetică a ţării în ultimii ani.

"Teroarea împotriva centralelor noastre electrice ne-a determinat să folosim mai mult gaz decât ne-am aşteptat. Şi de aceea avem nevoie de un sprijin suplimentar, în această iarnă. Vorbim despre un volum de aproximativ două miliarde de metri cubi de gaz care trebuie achiziţionat suplimentar", a spus el în discursul difuzat prin videoconferinţă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus de asemenea ţărilor G7 un "summit mondial pentru pace".

"Propun să convocăm un summit special - summit-ul mondial pentru pace - pentru a decide cum şi când putem pune în aplicare punctele formulei de pace ucrainene", a spus Zelenski, cerând Rusiei "să-şi retragă trupele din Ucraina" înainte de Crăciun pentru "a asigura o încetare durabilă a ostilităţilor".

Biden: SUA vor continua să „trimită materiale” în Ucraina, dar nu și trupe

ACTUALIZARE 23.30 Președintele american Joe Biden a declarat luni că nu există planuri ca Statele Unite să trimită trupe în Ucraina, potrivit CNN.

„Vom trimite trupe în Ucraina? Nu, trimitem materiale, așa cum am făcut-o, de milioane de dolari”, a declarat Biden reporterilor care călătoresc cu el în Virginia, în urma unei întrebări referitoare la faptul dacă administrația sa intenționează să trimită trupe în Ucraina.

În noiembrie, administrația Biden a cerut Congresului fonduri suplimentare pentru a continua să sprijine Ucraina.

Directorul Biroului de Management și Buget, Shalanda Young, a trimis o scrisoare președintelui Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în care detalia o cerere de 37,7 miliarde de dolari pentru ajutorul acordat Ucrainei.

Solicitarea pentru Ucraina este repartizată între patru departamente guvernamentale americane, potrivit unei fișe informative împărtășite cu CNN.

Young i-a scris lui Pelosi că cererea ar „asigura că Ucraina are finanțarea, armele și sprijinul de care are nevoie pentru a se apăra și că persoanele vulnerabile continuă să primească ajutor vital. De asemenea, cererea abordează penuria critică de alimente și energie la nivel global cauzată de invazia Rusiei”.

Un membru al administrației rusești de ocupație din Herson a fost rănit după ce i-a explodat mașina. Șoferul a murit pe loc

ACTUALIZARE 23.15 Unul dintre așa-zișii „oficiali” ai administrației rusești de ocupație din regiunea ucraineană Herson a fost rănit, luni, după ce mașina sa a explodat.

Vitali Buliuk, așa-zisul „prim-viceguvernator” al administrației de ocupație a invadatorilor din Herson, regiune despre care regimul Putin susține că a anexat-o la Rusia, în ciuda faptului că nu o controlează în totalitate, „a fost rănit în urma exploziei maşinii sale”, a declarat Vadim Ilmiev, o altă marionetă a rușilor proclamat „ministru regional al sănătății” în Herson.

„Starea lui este stabilă, de o gravitate moderată”, a declarat Ilmiev, conform Agerpres, care citează agenția rusească Tass.

Potrivit lui Ilmiev, „şoferul maşinii a murit pe loc”. „O mină direcţională a explodat, maşina a fost carbonizată”, a precizat el, citat de agenţia de presa rusească Interfax.

Buliuk, responsabil cu problemele economice din regiune, „este internat la Simferopol”, în Crimeea anexată, a spus Vladimir Rogov, șeful administrației de ocupație a rușilor din Zaporojie.

CNN scrie că există informații contradictorii cu privire la starea lui Buliuk - în ciuda susținerilor lui Ilmiev, canalul de Telegram oficial al ocupanților ruși din Herson scrie că Buliuk „a scăpat în mod miraculos” și că „viața lui nu este în pericol”. Explozia s-ar fi produs în orașul Skadovsk și „un civil a fost ucis”, se mai arată în postarea de pe Telegram.

Ucraina promite noi atacuri în interiorul Rusiei

ACTUALIZARE 21.20 Ucraina promite că vor urma şi alte atacuri asupra unor ţinte pe teritoriul rus, după cel efectuat săptămâna trecută cu drone asupra unor baze aeriene situate adânc în interiorul Rusiei, în timp ce experţi militari ruşi admit că Ucraina dispune de capacităţi pentru astfel de acţiuni şi cer consolidarea antiaerienei ruse în profunzimea teritoriului, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

''Vom lovi acolo unde este necesar, unde trebuie să lovim inamicul, pentru că inamicul este aici, de la frontieră până la Vladivostok'', iar pentru aceasta ''nu vom cere permisiunea nimănui'', a declarat la televiziunea ucraineană secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare a Ucrainei, Oleksii Danilov.

Potrivit presei americane, Washingtonul va lăsa Kievul să aleagă cum să-şi folosească armele contra Rusiei, cerându-i doar să respecte ''legile războiului şi convenţiile de la Geneva'', după atacurile de săptămâna trecută cu drone asupra a două baze aeriene ruseşti situate la sute de kilometri de frontiera ucraineană.

Ucraina pare să fi folosit în acest atac vechi drone ruseşti Tupolev Tu-143, iar cel puţin un bombardier rusesc a fost avariat deşi dronele au fost doborâte de antiaeriana rusească.

Această ameninţare din partea Ucrainei este reală, potrivit analistului militar rus Mihail Hodarionok, care a analizat posibilităţile armatei ucrainene şi capacitatea sa de a lovi ţinte în interiorul teritoriului rus.

''Complexul militar industrial al Ucrainei dispune de toate posibilităţile şi dotarea necesară pentru a dezvolta drone şi rachete cu rază lungă de acţiune'', semnalează expertul rus, amintind că Ucraina are la Pavlodar şi Harkov unităţi capabile să producă rachete Grom, cu rază de acţiune de 500 de kilometri.

Încă şi mai rău pentru Rusia, explică Mihail Hodarionok, ''nu există dificultăţi insurmontabile care să împiedice reconversia rachetelor Grom în rachete cu rază medie de acţiune capabile să lovească obiective la 1.000-5.500 de kilometri''. Armata ucraineană ar putea în plus să folosească şi rachete cu lansare aeriană de producţie sovietică X-55 şi X-55SM.

De asemenea, continuă acelaşi analist militar, Ucraina îşi intensifică propria producţie de drone. Un exemplu este drona multifuncţională de asalt ACEO ONE, care are o rază de acţiune de 1.500 de kilometri.

Prin urmare, el consideră necesară consolidarea apărării antiaeriene a principalelor aerodromuri ale aviaţiei strategice situate în partea europeană a Rusiei, prin amplasarea acolo a unor rachete S-400, sisteme Panţîr-S sau Tor-M2 şi artilerie antiaeriană.

''Cel mai important, sistemele de radare în zonele de acces către obiective trebuie să acopere toate înălţimile, în special cele joase şi extrem de joase, pentru a garanta activarea oportună a sistemelor antiaeriene'', a subliniat Hodarionok.

Cu toate acestea, el consideră puţin probabil ca atacurile în profunzime cu care ameninţă Kievul să poată fi masive, în lipsa unui ajutor militar occidental care să ofere Kievului un acces la alte arme cu rază medie şi lungă de acţiune.

Putin anulează conferința de presă de la final de an pentru prima dată în 10 ani

ACTUALIZARE 15:00 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Vladimir Putin nu va ține anul acesta conferința de presă anuală de sfârșit de an, scrie The Guardian.

„Nu va exista (o conferință de presă) înainte de Anul Nou", a transmis Dmitri Peskov.

Va fi pentru prima dată din ultimul deceniu când Putin nu va ține această întâlnire maraton cu presa. Anul trecut, liderul de la Kremlin a vorbit mai mult de patru ore, notează Patrick Reevell de la ABC News. „Mă întreb de ce nu vrea să stea în fața a 1500 de jurnaliști anul acesta...”, a mai scris jurnalistul pe Twitter.

„Negustorul morții” se alătură unui partid ultranaţionalist loial Kremlinului și susține că ar pleca „voluntar” în Ucraina

ACTUALIZARE 13:40 Viktor Bout, traficantul rus de arme eliberat joi după 14 ani în închisoare în Statele Unite în schimbul vedetei americane de baschet Brittney Griner, s-a alăturat Partidului Liberal Democrat din Rusia, ultranaţionalist şi loial Kremlinului, a anunţat luni liderul formaţiunii, citat de Reuters.

Într-un video postat pe Telegram, liderul LDPR Leonid Sluţki, aflat pe o scenă lângă Bout, a spus: „Vreau să-i mulţumesc lui Viktor Anatolievici (Bout) pentru decizia pe care a luat-o şi să-i urez bun venit în rândurile celui mai bun partid politic din Rusia de astăzi”, relatează Agerpres.

Bout a susținut de asemenea că sprijină „din toată inima” „operațiunea militară” - numele oficial dat de Kremlin invaziei din Ucraina – și că „ar pleca cu siguranță voluntar pe front”. Declarația a fost făcută la postul rus de propagandă RT, într-un interviu, potrivit CNN.

Ucraina își va relua contraofensiva după înghețarea terenului

ACTUALIZARE 12:20 Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat duminică că forțele ucrainene vor relua „acțiunile active de contraofensivă” atunci când terenul va îngheța și „devine mai ferm pentru trecerea mai ușoară a echipamentelor”, la o conferință de presă cu omologul său suedez, ministrul Apărării Pal Jonson, la Odesa.

„Condițiile meteo, trecerea de la o toamnă secetoasă la o iarnă care încă nu este foarte geroasă... am întâlnit ploi și condiții foarte dificile pentru atacuri din ambele părți. Pentru că solul este umed, iar vehiculele grele nu pot trece”. Reznikov a precizat: „Cred că această scădere a activității se datorează condițiilor meteorologice.”

De asemenea, Reznikov a promis că „forțele armate ucrainene nu intenționează să se oprească”.

„Prin urmare, profităm de momentul în care terenul devine mai ferm”, a continuat el. „Sunt convins că ne vom continua contraatacurile, campania de eliberare a teritoriilor noastre”.

Ministrul Apărării a numit planul Ucrainei „foarte simplu”: „Eliberarea tuturor teritoriilor ucrainene ocupate temporar. așa cum au fost în 1991, când granițele Ucrainei au fost recunoscute internațional”, a spus el.

Reznikov a spus că crede că rușii „atacă civili pentru a convinge guvernul ucrainean să înceapă negocierea în condițiile Rusiei, dar nu vor reuși”.

Marea Britanie: Avansul Rusiei în Ucraina va fi cel mai probabil blocat în următoarele luni

ACTUALIZARE 11. 32 Rusia nu are în prezent capacitatea unor cuceriri teritoriale în Ucraina, dar cel mai probabil, în ciuda respingerilor din partea trupelor ucrainene, îşi doreşte în continuare să îşi extindă controlul asupra regiunilor Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, relevă o evaluare a Ministerului britanic al Apărării, bazată pe informaţii secrete.

Toate cele patru provincii au fost anexate ilegal la sfârşitul lunii septembrie, chiar dacă Kremlinul nu conduce nici politic şi nici militar respectivele regiuni, iar Kievul a făcut progrese semnificative în ultimele luni în recucerirea de teritorii, relatează Agerpres.

„Cel mai probabil, strategia Rusiei nu îşi va îndeplini obiectivele: este extrem de improbabil ca armata rusă să poată genera în prezent o forţă de atac eficientă şi capabilă să recucerească aceste zone”, se arată în actualizarea zilnică a analizei de război realizată de Marea Britanie şi făcută publică luni.

„E improbabil ca forţele terestre ruse să facă progrese semnificative din punct de vedere operaţional în următoarele câteva luni”, se precizează în evaluare.

Ministerul Apărării britanic publică permanent actualizări privind războiul de la începerea invaziei ruse din Ucraina la sfârşitul lunii februarie, Londra urmărind astfel să contracareze discursul Rusiei.

Moscova acuză Londra că duce o campanie de dezinformare.

Biden a vorbit la telefon cu Zelenski

ACTUALIZARE 09. 34 Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi-a reafirmat duminică, în cursul unei discuţii telefonice cu omologul său Volodmir Zelenski, sprijinul pentru Ucraina, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Biden a subliniat sprijinul continuu al Statelor Unite faţă de apărarea Ucrainei în timp ce Rusia îşi continuă atacurile împotriva infrastructurilor critice ale ţării, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Discuţia telefonică de duminică a avut loc într-un context în care forţele ruse vizează infrastructurile serviciilor publice de bază, provocând, printre altele, întreruperi de electricitate ce afectează milioane de oameni pe timp de iarnă.

Comunicatul Casei Albe subliniază ajutorul american promis Ucrainei: 53 milioane de dolari pentru infrastructura energetică, anunţaţi în noiembrie, şi un pachet de 275 milioane de dolari în muniţii şi echipamente, anunţat săptămâna trecută.

Într-un tweet, Zelenski a menţionat că i-a mulţumit lui Biden cu prilejul unei conversaţii fructuoase, în care au discutat despre continuarea cooperării în materie de apărare şi de protejare a sectorului nostru energetic.

Washington a indicat la începutul lui decembrie că Occidentul nu va face presiuni asupra lui Zelenski pentru a negocia cu Rusia, apreciind că alegerea aparţine preşedintelui ucrainean.

Preşedintele Cehiei recunoaște că s-a înșelat în privința lui Putin

ACTUALIZARE 09. 30 Preşedintele ceh Milos Zeman este de părere că ajutorul militar al ţării sale pentru Ucraina trebuie să aibă prioritate în faţa intereselor economice. El recunoaște că s-a înșelat în privința președintelui rus Vladimir Putin, pe care îl admira.

Într-un interviu transmis duminică de postul public de radio, el a subliniat că nu doar Ucraina este ameninţată de invazia rusă.

Într-o astfel de situaţie, îngrijorările economice trebuie să treacă în plan secund, iar ajutorul pentru Ucraina nu trebuie slăbit, a spus Zeman, potrivit Agerpres.

În ultimele luni, în Cehia au avut loc proteste repetate împotriva ajutorului militar intensiv al guvernului pentru Ucraina, în contextul creşterii preţurilor la energie şi alimente.

Demonstranţii au cerut o poziţie neutră a Cehiei, membră a NATO, şi au fost etichetaţi de politicieni guvernamentali drept susţinători ai preşedintelui rus Vladimir Putin pentru că au solicitat acest lucru.

Zeman dezaprobă opinia conform căreia guvernul ceh se implică prea mult în Ucraina.

În interviul radiofonic, preşedintele ceh şi-a recunoscut propriile erori de judecată, exprimându-şi regretul că s-a înşelat în privinţa lui Putin.

Am văzut în el un politician pe care nu îl idealizam, dar despre care în orice caz aveam impresia că este preocupat de interesele ţării sale. Însă agresiunea împotriva Ucrainei este împotriva intereselor Federaţiei Ruse. Iar dacă Vladimir Putin nu este conştient de asta, atunci cu atât mai rău pentru ţară, a spus Zeman.

Lovitură pentru Wagner

Haidai a spus că un hotel din localitatea Kadiivka, în care se adunau membrii grupării, a fost lovit de forțele ucrainene și că Rusia a suferit „pierderi semnificative”. El a adăugat că se așteaptă ca „cel puțin 50% din supraviețuitori să moară din cauza lipsei de tratament medical. Informația nu a putut fi verificată din surse independente.

Gruparea Wagner este formată din mercenari sponsorizați de statul rus care acționează în Ucraina, potrivit experților occidentali. Compania militară privată, înființată de oligarhul Evgheni Prigojin, poreclit „bucătarul lui Vladimir Putin, a fost acuzată în repetate rânduri de crime de război și de încălcări ale drepturilor omului. Unitățile Wagner au fost desfășurate anterior în Crimeea, Siria, Libia, Mali și Republica Centrafricană.

Lovitura asupra hotelului mercenarilor a avut loc în timpul unui weekend plin de evenimente. Luptele au făcut ravagii și în sudul Ucrainei, Rusia vizând Odesa, iar Ucraina a bombardat o țintă din orașul ocupat Melitopol.

Sâmbătă, armata ucraineană a anunțat că a doborât 10 drone, iar alte cinci au lovit instalații energetice din orașul portuar Odesa, lăsând aproximativ 1,5 milioane de oameni fără energie electrică. De asemenea, armata ucraineană a atacat orașul ocupat Melitopol, provocând daune importante.

Discuție telefonică Macron - Zelenski: „Ucraina va putea conta pe sprijinul Franţei atât timp cât va fi necesar”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat duminică la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru a pregăti noua conferinţă de sprijin pentru Ucraina, care va avea loc marţi la Paris, şi pentru a acorda „tot sprijinul” său propunerii ucrainene de plan de pace, au anunțat cei doi lideri.

Aproximativ 500 de companii franceze se vor reuni „pentru a răspunde nevoilor critice ale Ucrainei, pentru a contribui la reconstrucţia ţării şi pentru a investi pe termen lung în potenţialul economiei ucrainene”, a precizat ulterior Palatul Elysée.

Ne-am sincronizat poziţiile înaintea unui summit virtual G7 şi a unei conferinţe de sprijin la Paris. Am discutat despre implementarea planului nostru de pace în zece puncte, despre cooperare în apărare şi despre stabilitate energetică”, a informat la rândul său preşedintele ucrainean pe Twitter.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri