Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a atras atenţia asupra importanţei votului de duminică din turul al doilea al alegerilor locale care se desfăşoară în 273 de localităţi.
Şeful executivului de la Chişinău a declarat că alegerea primarilor este „cel mai important exerciţiu democratic”, subliniind că rolul noilor aleşi va fi acela „de a construi Europa la noi acasă”, potrivit Agerpres.
„Eu cred că este foarte important ca fiecare să iasă astăzi la vot. Avem al doilea tur în 273 de localităţi ca să ne alegem primarii. Ăsta este cel mai important exerciţiu democratic. După asta, toată lumea, împreună cu administraţia publică locală, administraţia publică centrală, să muncească şi să construim Europa la noi acasă”, a spus Recean.
Prim-ministrul moldovean este singurul înalt demnitar de la Chişinău care a votat în al doilea tur al alegerilor locale. Recean are domiciliul în oraşul Codru, suburbie a municipiului Chişinău.
Primarul municipiului Chişinău a fost ales pe 5 noiembrie, din primul tur. Atunci, Ion Ceban, care a candidat din partea Mişcării Alternativa Naţională, a obţinut 50,62% din voturi, învingând-o pe candidata PAS, Lilian Carp, care a fost votată de 28,23% din alegători.
Turul al doilea se desfăşoară în 273 de localităţi, unde au fost constituite 609 secţii de votare. La acest scrutin sunt aşteptaţi să participe 839.239 alegători.
Editor : M.B.