Transnistria rămâne fără gaze. „Scopul Kremlinului este să destabilizeze Moldova şi să o arunce în haos”

Data publicării:
Moldova Looks Beyond Russia For Gas Supplies
Întreruperea a fost impusă cu două zile înainte de expirarea acordului de tranzit dintre Ucraina şi Gazprom, în condiţiile în care Kievul a refuzat prelungirea, din cauza războiului. Imagine de arhivă. Foto: Getty Images

Autorităţile din regiunea separatistă transnistreană a Moldovei au întrerupt furnizarea de gaze către mai multe instituţii de stat din Zona de Securitate, inclusiv în şcoli, în contextul în care un acord care permite gazului rusesc să tranziteze Ucraina se încheie la sfârşitul anului, iar Moscova refuză să facă livrări pe rute alternative.

Potrivit NewsMaker, preluată de news.ro, compania Tiraspoltransgaz a întrerupt sâmbătă furnizarea de gaze naturale către 12 instituţii publice din localităţile aflate în Zona de Securitate. Printre acestea se numără patru instituţii de învăţământ, o instituţie medicală şi două instituţii culturale, situate în raionul Dubăsari, municipiul Bender şi în proximitatea acestuia, adică la graniţa cu zonele controlate de guvernul de la Chişinău.

Totodată, furnizarea agentului termic a fost sistată în mai multe sedii publice din municipiul Bender, inclusiv pentru subdiviziunile teritoriale ale poliţiei şi procuraturii Republicii Moldova.

Întreruperea a fost impusă cu două zile înainte de expirarea acordului de tranzit dintre Ucraina şi Gazprom, în condiţiile în care Kievul a refuzat prelungirea, din cauza războiului.

Sâmbătă, Gazprom a expediat către Moldovagaz – compania din Moldova pe care o controlează – o notificare în care informează că nu va mai livra gaze naturale în Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2025, de la ora locală 7:00. Toate livrările de gaz de la Gazprom către Molova sunt direcţionate, conform unei înţelegeri din 2022, către regiunea transnistreană prorusă. Deşi ar exista rute alternative, concernul rus şi-a argumentat decizia prin neachitarea unei pretinse datorii a Moldovagaz, pe care Chişinăul nu o recunoaşte.

Rezultatele unui audit extern privind pretinsa datorie pe care ar fi acumulat-o Moldovagaz faţă de Gazprom pentru livrările de gaze - care, potrivit gigantului rus, se ridică la circa 800 milioane de dolari -, nu este confirmată prin documente oficiale. Prin urmare, Chişinăul a propus concernului rus doar 8,6 milioane de dolari din suma solicitată. Gazprom nu recunoaşte rezultatele auditului, iar Moldova contestă acuzaţiile de arierate pentru livrări anterioare de gaz şi acuză Rusia de destabilizarea ţării.

Stare de urgență energetică în Republica Moldova

Rusia furnizează Moldovei aproximativ 2 miliarde de metri cubi de gaz pe an, care este transportat prin Ucraina către Transnistria, unde termocentrala de la Cuciurgan produce energie electrică ieftină, care este vândută părţilor din Moldova controlate de guvernul de la Chişinău.

„Scopul real al Kremlinului aici este să destabilizeze Moldova şi să o arunce în haos”, a declarat fostul ministru al energiei Victor Parlicov pentru Radio Moldova. Parlicov a fost demis pentru că nu a reuşit să abordeze criza energetică după ce s-a întâlnit cu şeful Gazprom luna trecută.

Atât Chişinăul, cât şi Transnistria au impus stare de urgenţă economică, luând inclusiv măsuri de reducere a consumului de energie la orele de vârf.

Parlicov a respins afirmaţia Gazprom potrivit căreia Moldova a acumulat arierate de 709 milioane de dolari, afirmând că, începând din 2022, toate gazele livrate Moldovei au fost direcţionate direct către Transnistria separatistă. De atunci, ţara şi-a diversificat sursele şi şi-a asigurat aprovizionarea cu gaze din România şi din alte ţări.

Moldova a îndemnat Gazprom să ia în considerare alte rute pentru aprovizionarea ţării, în special prin conducta Turkstream din Turcia şi de acolo prin Bulgaria şi România, dar Gazprom a refuzat, condiţionând acceptul de plata datoriilor.

Premierul moldovean Dorin Recean a condamnat decizia Gazprom.

Expirarea acordului de tranzit pe care Gazprom îl avea cu Ucraina afectează şi exporturile de gaze ruseşti destinate Slovaciei, Austriei, Ungariei şi Italiei.

Premierul slovac Robert Fico, care s-a întâlnit cu liderul rus Vladimir Putin la Kremlin săptămâna trecută, a criticat Ucraina pentru refuzul de a prelungi acordul. Ministrul său de externe, Juraj Blanar, a respins duminică acuzaţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski conform căreia Fico a deschis un „al doilea front, energetic”, împotriva Kievului.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa