Tiraspolul propune Chişinăului să facă un apel comun către Rusia şi Ucraina privind tranzitul gazelor rusești

Data publicării:
PTQ0MCZoYXNoPTkzOTIyODI4MDE2ZTZkNjM5ZDMwYTU4NzU0N2U0NGM5.thumb
Sursa foto: Profimedia Images

Autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol propun Chişinăului să facă o solicitare comună către Federaţia Rusă şi Ucraina pentru asigurarea tranzitului gazului rusesc pentru regiunea transnistreană, care riscă să aibă livrările de la Gazprom sistate. Apelul vine în contextul în care acordul de tranzit expiră la 31 decembrie, iar autorităţile de la Kiev au anunţat că nu îl vor prelungi.

Propunerea unui apel comun a fost formulată într-o declaraţie publicată vineri de instituţia responsabilă cu „relaţiile externe” ale Tiraspolului, potrivit News.ro. 

În comunicatul său, Tiraspolul consideră că autorităţile de la Chişinău „nu au întreprins paşi” pentru a ajunge la acorduri cu Federaţia Rusă şi Ucraina privind livrarea gazului pe malul stâng al Nistrului.

„Propunem să părţii moldoveneşti să trimitem o adresare comună a Transnistriei şi Moldovei către Rusia şi Ucraina cu rugămintea să ia, din considerente umanitare şi din grijă faţă oameni, deciziile necesare privind asigurarea tranzitului gazelor naturale în Transnistria, din care o parte este necesară pentru asigurarea Moldovei (malul drept al Nistrului n. r.) cu energie electrică. (…) Pornim de la premisa că prevenirea unei crize umanitare şi a consecinţelor negative pentru populaţie în perioada de iarnă reprezintă o prioritate comună pentru toţi participanţii implicaţi, răspunde intereselor celor două ţări-mediatoare şi garanţi în procesul internaţional de reglementare moldo-transnistreană şi va deveni o contribuţie practică importantă a acestora pentru menţinerea stabilităţii în spaţiul regional comun”, se mai arată în declaraţie.

Într-un comentariu pentru NewsMaker, Biroul politici de reintegrare al Guvernului de la Chişinău a declarat că autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova fac toate demersurile necesare pentru a soluţiona problema energetică, purtând discuţii cu mai mulţi parteneri externi. Biroul politici de reintegrare a mai precizat că mizează pe „o bună comunicare” cu Tiraspolul, mai ales în eventualitatea unei crize energetice şi umanitare în stânga Nistrului. „În astfel de situaţii e important să evităm orice derapaje propagandistice şi speculări politice ale situaţiei”, subliniază Biroul în comentariul său.

La 1 ianuarie 2025 contractul dintre Federaţia Rusă şi Ucraina pentru tranzitul gazului livrat către Europa expiră, inclusiv cel pentru regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Autorităţile de la Kiev nu intenţionează să prelungească contractul din cauza invaziei ruse din Ucraina. La sfârşitul lunii noiembrie, fostul ministru al energiei Victor Parlicov, între timp demis, a fost la negocieri cu preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, la Sankt-Petersburg. Ulterior, el a anunţat că Gazprom leagă livrările către regiunea transnistreană pe rute alternative – prin Turcia, Bulgaria şi România – de achitarea unei pretinse datorii a Chişinăului.

Pe fundalul incertitudinii privind livrările de gaz în regiunea transnistreană, Parlamentul de la Chiţinău a aprobat, la solicitarea Guvernului, instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic în Republica Moldova pentru 60 de zile, începând cu 16 decembrie.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rușii își fac bagajele: Imagini din satelit dezvăluie cum își retrag echipamentele militare și le încarcă...
Digi FM
Un puști de la grădi, vedetă pe TikTok, după „gafa” pe care a făcut-o la serbare. Utilizatorii de internet...
Pro FM
Ariana Grande, copleșită de criticile legate de aspectul ei în schimbare: "De la 17 ani mă simt ca un...
Film Now
Cum arată azi Michaela Quinn și Sully din serialul vedetă al anilor 90, "Dr. Quinn". Filmările începeau acum...
Adevarul
Ce sfaturi a primit o tânără revoltată de salariul de 3.500 de lei: „Voi cum rezistați cu acești bani? Sunt...
Newsweek
Cum a pierdut un pensionar sute de lei la pensie la Mica Recalculare? Ce greșeală a făcut? DOCUMENT
Digi FM
Câți bani ar putea câștiga România în fiecare an, datorită aderării la Schengen. Adrian Negrescu: „E nevoie...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Jennifer Aniston și Sandra Bullock, împreună la un medic estetician cunoscut pentru liftinguri faciale și...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...