Ucrainenii care au scăpat de ruși spun că eliberarea a venit ca un "balsam pentru suflet". Povestesc despre invadatori că furau tot și că "trăiau ca porcii". O echipă CNN a mers la Izium, oraș din care invadatorii au fost alungați în weekend, și în care miercuri a fost ridicat din nou steagul Ucrainei în timp ce se intona imnul național.
Tancuri și camioane incendiate, pe care încă se mai vede simbolul "Z" al Rusiei, au rămas împrăștiate, distruse și pline de rugină pe marginea drumurilor în Izium. Un pod prăbușit încă mai are semne de avertizare asupra minelor. Lângă o benzinărie distrusă încă mai sunt caroserii arse ale mașinilor. Toate sunt semne ale victoriei ucrainenilor și ale pierderilor rușilor, notează CNN.
După șase luni de ocupație, Izium încearcă să revină la viață. Izium a fost acum eliberat, așa cum este aproape întreaga regiune Harkov, a declarat pentru CNN o sursă militară ucraineană. Orașul este o pierdere strategică uriașă pentru armata rusă, care l-a folosit ca bază cheie și rută de reaprovizionare pentru forțele sale din estul Ucrainei și arată viteza și amploarea contraofensivei fulgerătoare a Ucrainei în nord-est.
Combinată cu o ofensivă paralelă în sud, Ucraina a preluat un total de 8.000 de kilometri pătrați de teren, în timp ce Rusia a spus că retragerea trupelor sale din regiune a fost "tactică", pentru a concentra resursele către zona Donbas.
În Izium, ucrainenii îi caută pe cei câțiva soldați ruși care au rămas ascunși și pe cei care au colaborat cu ei. În oraș, rețeaua de telefonie și de internet nu a fost încă reparată.
Localnicii sunt bucuroși să-şi vadă oraşul liber. Deși pe străzi este încă liniște, oamenii se aventurau ocazional să iasă din case, să facă semn camioanelor militare care treceau și sa dea mâna cu soldații ucraineni pe care îi întâlneau.
Dar, în același timp, frica de ruși încă stăpânește orașul. Majoritatea locuitorilor cu care jurnaliștii au încercat să vorbească erau prea speriați pentru a vorbi liber despre ceea ce s-a întâmplat acolo în ultimele luni.
O familie mai în vârstă a fost de acord să vorbească, dar fără să-și spună numele întreg. Au sărbătorit victoria ucrainenilor și au numit-o "balsam pentru suflet".
"Ne-am rugat lui Dumnezeu ca orașul să fie eliberat fără luptă și fără sânge. Și așa s-a întâmplat", a spus Valeri, localnic din Izium.
Bărbatul a povestit că localnicii sunt nervoși pe ruși pentru comportamentul lor. "Unde nu erau oameni, (rușii) furau totul", a spus Valeriy. "Trăiau ca porcii. Am intrat într-o casă în care stăteau ei... iar porcii trăiesc mai bine.", a adăugat ucraineanul.
Valeri a rememorat ziua de 4 martie, când au început luptele în Izium. Opt rachete au aterizat lângă casa lui: "A fost înfricoșător". Omul spune însă că, din fericire casa nu le-a fost lovită. Nu la fel s-a întâmplat însă cu locuința vecinilor, care a fost distrusă complet.
Bărbatul a spus că rușii care au ajuns în oraș la începutul războiului și-au dat seama rapid că justificarea președintelui rus Vladimir Putin pentru invazie - "de-nazifierea" Ucrainei - este o minciună.
"Un artilerist (rus) a venit și a spus <Tată, te-am salvat de naziști>", a spus Valeri. "I-am zis: <Arată-mi unul>".
În ciuda victoriilor impresionante din ultimele zile, războiul nu a fost câștigat încă, iar multe zone ale Ucrainei sunt ținta atacurilor Rusiei.
Un grup de soldați ucraineni evaluează tancurile pe care rușii le-au lăsat în urmă. Găsesc un vehicul de artilerie abandonat intact. Arma este printre cele mai puternice din arsenalul rușilor, iar ucrainenii o vor folosi acum împotriva lor.
Ucrainenii au rămas cu o cantitate impresionantă de arme din aceste bătălii din nord-est, deoarece multe trupe ruse și-au sacrificat vehiculele intacte pentru a scăpa cu viața.
Editor : G.M.