Thailanda. Ce opțiuni au, potrivit experților, salvatorii pentru a-i elibera pe cei 12 copii din rețeaua de grote

Data publicării:
_102305137_047895459

Veste bună este că cei 12 copii şi antrenorul lor de fotbal au fost găsiţi în viaţă, după nouă zile petrecute într-o peşteră din nordul Thailandei. Vestea proastă: faptul că operațiunea de salvare ar putea dura câteva luni.

Thailanda
Foto: Agerpres

Copiii și antrenorul vor primi alimente și lecții de scufundare. Aceasta, până la proba contrarie, pare a fi partea plină a paharului. Partea goală? Faptul că sunt la cheremul condițiilor meteo. Orice încercare de a-i elibera din labirintul de grote depinde de ploile sezonului musonic. Porțiunea de tunel prin care aceștia pot fi aduși la lumină este lungă de 3 kilometri și parțial inundată.

Încercarea de a-i învăța să înoate pe sub apă este însă periculoasă, dar totodată și cea mai rapidă alternativă de a-i scoate la suprafață, spune Anmar Mirza, coordonatorul US Nation Cave Rescue Commission, citat de The Guardian.

Întrebarea care se pune acum este, potrivit lui Mirza: „Se află copiii într-un loc sigur în peșteră chiar dacă apa va continua să crească?”. Dacă aceștia sunt în siguranță, atunci soluția pragmatică, momentan, este aceea de a le furniza cele necesare supraviețuirii până când apele se vor retrage sau până când contextul le va oferi noi posibilități de acțiune echipelor de salvatori, este de părere expertul.

Butch Hendricks, un veteran al operațiunilor de salvare și președinte al Lifeguard Systems din Statele Unite, spune că, acum, dezavantajul principal care îngreunează orice scenariu de eliberare este faptul că niciunul dintre copii nu știe să înoate. Dacă nu au teamă de apă, atunci ar putea fi scoși pe rând cu o mască de scafandru conectată la tubul de oxigen al unui scufundător. Însă neapărat îmbrăcați într-un costum de înot cu bună izolare termică, rezistent la temperatura foarte scăzută a apei.

Băieţii, cu vârste între 11 şi 16 ani, au fost descoperiţi împreună cu antrenorul lor de 25 de ani de către scufundători britanici luni seară, slăbiţi, dar teferi. Grupul era urcat pe o cornişă în adâncimile acestei peşteri din nordul îndepărtat al Thailandei, la graniţa cu Myanmar şi Laos, unde au rămas blocaţi de la 23 iunie din cauza precipitaţiilor musonice abundente.

Descoperirea copiilor a provocat în Thailanda un sentiment de uşurare, după zile de căutări dificile, obstrucţionate de ploi torenţiale şi inundaţii, transmite Agerpres.

„Am spus că este o misiune imposibilă pentru că a plouat în fiecare zi (...) Datorită hotărârii noastre şi a echipamentelor, am reuşit să învingem natura", a declarat guvernatorul provinciei Chiang Rai, Narongsak Osottanakorn.

„Medici ne-au sfătuit să avem în vedere diferite tipuri de medicamente pentru a preveni infecţiile şi alte boli", a continuat el, precizând că personalul medical a reuşit să ajungă la tinerii fotbalişti.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...