Doi elefanţi s-au înecat în timpul viiturilor care au lovit nordul Thailandei. „Cel mai urât coşmar, când i-am văzut plutind în apă”

Data publicării:
elefanti
Peste o sută de elefanţi aflaţi într-o rezervaţie afectată de inundaţii în Tailanda au fost salvaţi vineri Foto: Profimedia

Doi elefanţi au murit înecaţi în timpul viiturilor care au lovit oraşul Chiang Mai, importantă destinaţie turistică din nordul Thailandei, a anunţat duminică un reprezentant al rezervaţiei în care trăiau animalele. Autorităţile locale au evacuat turiştii din hoteluri, iar magazinele din centrul oraşului au fost închise, transmite AFP și Agerpres.

Peste o sută de elefanţi aflaţi într-o rezervaţie afectată de inundaţiile care fac ravagii în această regiune a ţării de mai multe săptămâni au fost salvaţi vineri, în urma unei ample operaţiuni de intervenţie.

Aproximativ o sută de angajaţi şi voluntari au ajutat la mutarea celor 117 elefanţi din rezervaţia Elephant Nature Park, lângă Chiang Mai, pe un teren mai înalt, potrivit media thailandeze.

Doi elefanţi - pe nume Pang Fah Sai, de 16 ani, şi Pang Ploy Thong, de 40 de ani - au fost găsiţi morţi sâmbătă. Acesta din urmă era orb, potrivit media locale.

"Cel mai urât coşmar al meu a devenit realitate când mi-am văzut elefanţii plutind în apă", a declarat pentru media locale Saengduean Chailert, directoarea rezervaţiei de elefanţi.

"Nu voi mai permite niciodată una ca asta", a spus ea, promiţând că elefanţii vor fi mutaţi pe un teren mai înalt, înainte de sosirea musonului de anul viitor.

În centrul oraşului Chiang Mai, oamenii au fost nevoiţi să se deplaseze prin apa noroioasă până la genunchi, iar apele au inundat gara centrală, în prezent închisă.

Numeroşi turişti au fost evacuaţi din hoteluri.

Televiziunea locală a difuzat imagini cu un călugăr care înainta prin apă ducând un sicriu către un loc de incinerare.

De mai multe săptămâni, nordul Thailandei este afectat de inundaţii devastatoare, amplificate de trecerea taifunului Yagi, la jumătatea lunii septembrie, şi de ploile torenţiale care au lovit regiunea în acest sezon.

Potrivit autorităţilor locale, ploile torenţiale recente au contribuit la creşterea nivelului râului Ping până la cote "critice". Apa a atins un nivel maxim sâmbătă, însă a scăzut uşor duminică.

În prezent, 20 de provincii sunt inundate, potrivit autorităţilor locale.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate o persoană deveni proprietar dacă plătește impozitul unei locuințe? Ce spune legea și ce trebuie să...
Digi FM
Un tânăr care se plimba cu caiacul, înghițit de o balenă și eliberat nevătămat. Momentele incredibile...
Pro FM
Ce ar fi determinat despărțirea dintre Bianca Censori și Kanye West. Apropiat: „S-a săturat, a fost picătura...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Profilul psihologic al lui Ilie Bolojan, care a anunțat că va locui 100 de zile în Palatul Cotroceni...
Newsweek
Avocatul Poporului încasează 3 pensii de 22.000 lei. A tăiat 4.900.000 pensii contributive cu 12%
Digi FM
Cristina Cioran a născut un băiețel. Vedeta de 47 de ani, mamă pentru a doua oară alături de bărbatul cu care...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Transformarea polițistului care seamănă leit cu Dwayne Johnson. Arată la fel și la față, și la mușchi, și la...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...