Televiziunea turcă le arată refugiaților „drumul” către Europa: prin România. Câte cereri de azil s-au primit
Teama de refugiaţi este reală şi vine, ca orice altă frică, din necunoaştere. Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, s-a decis să inventeze o nouă armă în lupta sa disperată de a-şi atinge scopurile politice: oamenii care fug de războaie. Aceştia sunt folosiţi - cu bună ştiinţă - în mod agresiv faţă de Uniunea Europeană, dar şi față de aliaţii din NATO. Să nu uităm, totuşi, unde este adevărata criză a refugiaţilor: în Siria.
„Până acum nu am primit niciun raport privind vreo trecere a frontierei României, ca rezultat al situaţiei de la graniţele Greciei şi Bulgariei cu Turcia”, spune Reprezentantul special al UNHCR în România, Nisreen Rubaian, într-un interviu pentru Digi24.
„Grecia este scutul Europei în faţa valului de refugiaţi”. Cuvintele îi aparţin Ursulei von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, care a anunţat că guvernul grec va primi încă 700 de milioane de euro ca să facă faţă mai bine acestei uriaşe şi reale provocări. Politicienii europeni se poartă precum părinţii bogaţi care cred că au grijă de copiii lor dacă le mai dau nişte bani în plus şi uită că, de fapt, acei copii au nevoie de atenţie. Această criză continuă a oamenilor care pleacă din ţările lor schingiuite de războaie ca să ajungă în paradisul european nu se va rezolva cu mai mulţi euro. Politicienii au de găsit rezolvări solide ale acestei crize, care durează deja de mai bine de 5 ani. Şi cum rămâne cu drepturile refugiaţilor?
Diferența dintre un refugiat și un imigrant
Cristina Cileacu: Vedem o nouă criză a refugiaţilor, care este de fapt cea din 2015, care nu a fost rezolvată, dar care are acum un nou vârf la granițele Greciei și Bulgariei cu Turcia; vedem un număr mare de oameni care încearcă să treacă în UE. Putem face odată pentru totdeauna, diferenţa între un refugiat şi un migrant, ca să fie clar pentru toată lumea?
Niseer Rubaian: Este o diferenţă între cine este refugiat şi cine este un migrant. Iar cunoaşterea acestei diferenţe este foarte importantă pentru că în funcţie de ea poţi începe să discuţi despre consecinţele felului în care răspundem nevoilor migranţilor sau refugiaţilor.
Refugiaţii sunt cei care şi-au părăsit ţara din motive pe care nu le pot controla, pentru că nu pot să rămână în propria ţară din cauza războiului, persecuţiilor, conflicte care le afectează siguranţa personală. Aşa că nu se pot întoarce acasă. Odată ce au plecat din ţara lor, cer azil sau protecţie internaţională pentru că nu se pot întoarce acasă, unde nu ar fi în siguranţă.
Un migrant este cineva care poate oricând să revină în ţara de origine. Un migrant îşi părăseşte ţara din motive economice, sărăcie, poate fi cineva foarte sărac şi vulnerabil şi are nevoie de o viaţă mai bună. În orice caz, răspunsul la situaţia migrantului este că el sau ea se poate întoarce în ţara de origine.
Refugiaţii sunt definiţi de legea internaţională. Este Convenţia din 1951, care stipulează că refugiat este cineva care nu se poate întoarce în ţara de origine şi că ei se supun cadrului de lucru legal internaţional, pentru rezolvarea situaţiei. Iar ţările au o obligaţie prin legea internaţională să îi protejeze pe aceştia.
Deci, este foarte important cum formulăm discursul despre cine este un refugiat şi cine este un migrant, ca să ştim cum încadrăm rezolvarea situaţiei lor.
Refugiați și migranți, „aruncați” în curtea vecinului
Cristina Cileacu: Asta ridică următoarea întrebare. Dacă ne uităm acum la graniţa Greciei şi Bulgariei cu Turcia, ce vedem? Refugiaţi sau migranţi?
Niseer Rubaian: Vedem o populaţie amestecată de refugiaţi şi migranţi. Estimările statistice arată că sunt undeva la 20.000 de persoane la acele graniţe. Nu ştim dacă sunt refugiaţi sau migranţi pentru că avem nevoie de un sistem ordonat de acordare a azilului, ca să putem înţelege de ce fiecare dintre aceşti oameni este obligat să plece într-un loc mai sigur şi pe baza acestor răspunsuri putem să avem răspunsul despre cineva, dacă este refugiat, adică are nevoie de protecţie internaţională sau dacă este un migrant, ceea ce presupune alt tip de răspuns. Aşadar, în acest moment, cei de acolo sunt de origini afgane, iraniene, siriene, sudaneze şi alte naţionalităţi. Deci este un grup amestecat. Nu putem spune că sunt toţi migranţi sau că sunt toţi refugiaţi. Sunt atât refugiaţi, cât şi migranţi.
Pentru grupuri atât de mari de oameni care vor să intre într-o ţară unde cer azil este nevoie de controale riguroase, de centre de primire şi de ordine. Toate acestea sună complicat, dar pentru un stat european ar fi relativ simplu de pus în practică. Vedem în schimb că paza de coastă a Greciei trage înspre bărcile cu oameni care vor să ajungă ilegal pe ţărmul lor. Exact acelaşi comportament îl aveau şi gardienii turci, când preşedintele Erdogan respecta încă acordul semnat cu UE, prin care se angaja să le ofere refugiaţilor adăpost pe teritoriul Turciei.
Cristina Cileacu: Sunt în vreun fel de pericol, pentru că vedem că oamenii care încearcă să treacă din Turcia, în Grecia sau Bulgaria, sunt împinşi înapoi de autorităţile din aceste două ţări. Pe de altă parte, sunt autorităţile turce, care îi împing spre Europa. Sunt aceşti oameni o armă folosită în jocurile politice sau sunt în pericol real sau cum aţi descrie situaţia prezentă a acestui grup de oameni?
Niseer Rubaian: Suntem perfect conştienţi că sunt tensiuni la frontiere, între aceste ţări. Iar UNHCR face un apel la calm şi la a nu folosi oamenii ca pe o armă în aceste tensiuni. Vorbim despre civili, dacă printre ei sunt refugiaţi care caută azil, îşi prezintă această intenţie, ei nu ar trebui pedepsiţi din această cauză. Este un sistem care funcţionează sub legea internaţională, legea Uniunii Europene, sub legile vamale internaţionale, sunt principii de bază care spun că fiecare persoană are dreptul să ceară azil. Acelaşi drept obligă fiecare ţară să nu folosească forţa împotriva celor care caută siguranţă. Trebuie să înţelegem aceste principii de bază şi să facem orice fel de aranjamente care pot garanta aceste drepturi. Fiecare ţară, ca să clarific poziţia UNHCR, are dreptul legitim să îşi controleze graniţele şi acest lucru nu este discutabil. Dar totuşi, acest lucru nu ar trebui făcut la limita legilor internaţionale şi cutumelor.
Teama de refugiați în România. Este justificată?
Un exemplu clar că aceşti oameni, refugiaţi şi migranţi deopotrivă, sunt folosiţi drept masă de manevră ar fi hărţile pe care televiziunile turce le pun la dispoziţia lor ca să le arate drumul spre vestul Europei. Una dintre ele traversa nu doar Dunărea, care are cam 1 kilometru lăţime, dar şi munţii Carpaţi, de două ori chiar.
Cristina Cileacu: Am văzut că presa turcă de exemplu, le-a prezentat acestor oameni, ca să-i facă să plece din ţara lor spre Europa, câteva hărţi, unele aveau un traseu spre partea vestică a Europei, care trecea prin România. Este România în acest moment o ţintă pentru acest grup de refugiaţi?
Niseer Rubaian: UNHCR, de la începutul acestei situaţii de la frontiere, a început monitorizarea punctelor cheie din România, mai ales cele de la graniţele cu Serbia şi Bulgaria, deci monitorizăm situaţia şi ne coordonăm îndeaproape cu autorităţile de acolo.
Până acum nu am primit niciun raport privind vreo trecere a frontierei României, ca rezultat al acestei situaţii. Sunt doar traversările obişnuite, în acest an, în ianuarie, am primit cam 400 de cereri de azil, puţin mai multe decât anul trecut, dar încă în limitele obişnuite.
Dacă vorbim despre România trebuie să ştim că ţara are experienţă în lucrul cu cererile de azil. România are un sistem de acordare a azilului destul de important, din 1990-1991. De atunci, au fost 40 de mii de cereri de azil pe teritoriul României.
Sunt cam 9000 de persoane care au fost acceptate ca refugiaţi, pe teritoriul României.
Cifrele actuale, dacă vorbim despre noutăţi legate de prezenţa refugiaţilor acum în România, sunt undeva la 4000, un număr modest dacă vorbim despre 30 de ani de când se primesc cereri de azil.
Din experienţa noastră, în 2015, numărul de cereri de azil în România a fost foarte scăzut, dacă îl comparăm cu alte ţări, precum Ungaria.
Din 2015 sunt, dacă nu mă înşel, cam 150.000 de cereri de azil care au fost depuse în Ungaria. În România avem o estimare de 2000-3000 de cereri de azil. Nu cred că este vreo situaţie alarmantă aici, bineînţeles, nu putem face previziuni, dar până acum nu am văzut nicio mişcare de acest gen.
Păstrăm legătura cu partenerii noştri guvernamentali, în România există centre de primire care au capacitatea corectă, aveţi un sistem de azil foarte bun, în România, care se implementează bine de foarte mult timp. Urmărim constant situaţia, dar acestea sunt informaţiile la zi.
Unde este adevărata criză a refugiaților
Cristina Cileacu: Politicile Uniunii Europene pentru refugiaţi nu par să funcţioneze. Aşa cum sigur ştiţi este şi o creştere a extremei drepte în multe ţări europene, inclusiv în România pot să spun. Ce poate face, în acest moment, Uniunea Europeană, ca să poată schimba cumva această întreagă situaţie?
Niseer Rubaian: Dacă ne uităm la declaraţiile şi asigurările pe care le dă UE, se evidenţiază câteva cuvinte: împărţirea responsabilităţii şi solidaritate. Acesta a fost conceptul care a ghidat toate răspunsurile la această situaţie a refugiaţilor. UNHCR s-a alăturat acestor declaraţii făcute în mod repetat: împărţirea responsabilităţii şi solidaritate. Turcia şi Grecia, ambele ţări sunt recunoscute pentru abordarea generoasă a situaţiei refugiaţilor.
Turcia adăposteşte cel mai mare număr de refugiaţi, sunt 3,6 milioane de refugiaţi sirieni pe teritoriul Turciei. Mai sunt încă 400 de mii de alte naţionalităţi (n.r. refugiaţi), pe teritoriul turc. În Grecia, la fel, sunt cam 115 de mii de refugiaţi care vor azil. Ambele ţări au nevoie de susţinere, ambele ţări au nevoie de solidaritate şi împărţirea responsabilităţii. Cred că dacă tot menţionăm aceste concepte, chiar ele ar trebui să declanşeze răspunsul Uniunii Europene. Principiul de bază este să respectăm legea internaţională şi cutumele, repet, cutumele. Nu doar aceste ţări au semnat Convenţia (n.r. ONU, din 1951) şi au fost de acord cu prevederile pentru refugiaţi, dar a fost mereu o obligaţie firească pentru aceste ţări să nu întoarcă din drum nicio persoană care caută siguranţă.
Un milion de oameni prinși în infernul de la Idlib
Mai grav decât ceea ce se întâmplă la frontierele Turciei cu Grecia şi Bulgaria este războiul în derulare din zona provinciei Idlib, din Siria. Acolo sunt 1 milion de oameni care se chinuie să supravieţuiască, au părăsit oraşul şi trăiesc pe câmp, în corturi improvizate. Situaţia lor devine chiar mai complicată pentru că turcii deja se bat în mod direct cu armata lui Bashar al-Assad şi indirect, cu ruşii, deci o rezolvare nu se întrevede prea curând.
Cristina Cileacu: Dar acesta este cumva clar, cum spuneţi şi dvs, solidaritate şi împărţirea responsabilităţii. Auzim des acest lucru. Cum rămâne cu războiul? Credeţi că marile puteri, inclusiv Uniunea Europeană, pentru că UE vrea să fie o voce mai puternică în lume, credeţi deci că marile puteri pot face mai mult ca să rezolve problemele, să rezolve de fapt războaiele?
Niseer Rubaian: Trebuie să ne uităm la începutul acestui război. Dacă revenim la criza de acum. Idlib. Războiul s-a reluat acolo în ultimele luni, din decembrie şi avem deja aproape 1 milion de oameni în tabere improvizate. Este iarnă. În acea regiune este încă iarnă, ca şi în Europa, dar este ceva mai frig decât în Europa şi trebuie să-i ajutăm pe cei care trăiesc în nordul Idlib şi Alep. Nu putem să le oferim siguranţă şi să le oferim asistenţă umanitară din cauza războiului. Chiar trebuie să ne unim forţele pentru asta. Reamintesc şi apelul secretarului general ONU pentru încetarea focului şi pentru eforturi serioase pentru a încheia această situaţie instabilă. Să ne ocupăm de criza umanitară care a rezultat din asta este la fel de dificil pentru că nu putem să garantăm acces sigur pentru acţiunile umanitare în Idlib. Deci să ne amintim că situaţia de acolo este extrem de periculoasă şi vedem acum multă atenţie spre situaţia de la graniţele UE, dar trebuie să menţinem echilibrul atenţiei şi să ne uităm şi la situaţia din Idlib şi la nevoile celor aproape 1 milion de oameni refugiaţi acolo.
„Cerem refugiaților să respecte regulile și cultura țării în care ajung să trăiască”
Cristina Cileacu: Aţi lucrat mult cu refugiaţi, în viaţa dvs, dar în acest moment imaginea refugiatului este să spunem degradată pentru că este „vinovat” de multe alte probleme care apar în lume şi în mod special, în Europa. Cum putem să ne uităm la refugiaţi şi să nu vedem doar oameni de altă culoare, altă naţionalitate, cu obiceiuri diferite, de care ne speriem?
Niseer Rubaian: Este o regulă foarte importantă pe care o reamintim mereu. Cerem statelor să respecte drepturile refugiaţilor pe teritoriile lor, dar de asemenea, cerem refugiaţilor să respecte regulile, regulamentele şi cultura ţării în care ajung să trăiască. Am văzut multe exemple bune ale oamenilor care au ajuns să trăiască într-o anumită ţară, inclusiv în România. Chiar am avut recent, în colaborare cu Universitatea de Vest din Timişoara, o bursă pentru o tânără afgană foarte ambiţioasă. Unul dintre lucrurile pe care ea le-a spus este că abia aşteaptă să termine şcoala, să devină cetăţean român, să-şi plătească impozitele şi să devină o persoană care contribuie la noua ei ţară, care este România. La acest gen de exemple trebuie să ne uităm, pentru că aceştia sunt refugiaţii, cei care au un rol important în societăţile în care respectă regulile, devin parte din aceste societăţi.
În schimb, ei ar trebui trataţi ca parte din societate şi pe asta insistăm noi, pe dublul sens. Refugiaţii care vor să se simtă ca parte dintr-o societate care le acordă o a doua şansă, o nouă casă. Apelăm la fiecare comunitate să primească refugiaţi printre membrii ei, pentru că ei au nevoie de aşa ceva. Oricine nu respectă regulile, indiferent că este refugiat sau cetăţean al ţării, trebuie să suporte consecinţele legale ale acelei ţări. Deci, nu putem spune că din cauză că sunt refugiaţi, vor fi infractori. Nu, sunt refugiaţi pentru că au nevoie de protecţie. Dacă oricine, inclusiv un refugiat, comite vreun act împotriva oricărui stat, trebuie pedepsit de legea din acea ţară, fără niciun fel de diferenţă.
Cristina Cileacu: Aţi venit în România anul trecut, deci aţi reuşit să descoperiţi câte ceva despre ţara noastră. Din punctul dvs de vedere, fără să fiţi politicoasă, vă rog să fiţi directă, cum se raportează românii la refugiaţi?
Niseer Rubaian: România, dacă aş vorbi despre istoria ospitalităţii ei, eu sunt iordaniancă şi aici este o comunitate de iordanieni care este parte din România, iar ei simt că sunt români, la fel de mult cum se simt şi iordanieni. Vorbesc limba. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi simţit ospitalitatea României. Ce observăm în zilele noastre este această confuzie, cum ai menţionat şi tu în întrebarea de mai devreme, cu toate aceste creşteri globale a mediului care îi înconjoară pe refugiaţi. Este o confuzie legată de cine sunt oamenii din ţara noastră, dacă ar trebui să primim mai mulţi oameni sau nu. Toate aceste întrebări şi confuzii au deja răspuns. Sunt un număr chiar modest de refugiaţi în România şi ei vor să fie parte din ţară. Avem acces la populaţia de refugiaţi de aici, cărora li s-au aprobat cererile de azil făcute în baza procedurilor, de către autorităţile române. Când vorbeşti cu ei, descoperi că vor să-şi facă o afacere aici. Este un bucătar irakian, o coafeză siriană, o doamnă din Iran care chiar şi-a deschis recent o afacere aici. Ei se simt bine primiţi şi sunt exemple bune. Rugăm societatea românească să menţină această toleranţă şi bună abordare pentru acele categorii de oameni care vor să fie parte din societate şi aleg să fie parte din această societate. Iar dacă asta continuă din vremuri istorice, va oferi un foarte bun exemplu de urmat. Iar acesta este un domeniu la care lucrăm aici, prin parteneriatele noastre, prin diferite activităţi prin care arătăm bunele exemple, modelele de urmat pe care le avem în cadrul comunităţii de refugiaţi din societatea românească.
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
