Migranţii sirieni spun că au fost forțați de armata turcă să treacă frontiera în Grecia

Data actualizării: Data publicării:
(200228) -- ISTANBUL, Feb. 28, 2020 (Xinhua) -- Refugees try to take a vehicle bound for Turkey's border with Greece in Istanbul, Turkey, on Feb. 28, 2020. Some illegal refugees began walking toward Turkey's northwestern border with Greece on Thursday after Turkey announced that it would no longer stop them from going to Europe, local media reported., Image: 501758259, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: - / Xinhua News / Profimedia
Foto: Profimedia

Migranţi sirieni au acuzat marţi armata turcă că i-a forţat practic să treacă frontiera greacă, în timp ce securitatea a fost întărită la punctele de frontieră între Grecia şi Turcia unde este aşteptată o delegaţie a conducerii UE ce va fi însoţită de şeful guvernului grec, notează AFP.

"Ne-au lăsat pe malul râului şi ne-au spus: 'Duceţi-vă!' Ne-au lăsat singuri. A fost armata turcă", a mărturisit agenţiei franceze de presă Taisir, un sirian de 23 de ani, care s-a refugiat acum cinci ani de la Damasc la Istanbul, informează Agerpres.

Tânărul, care nu doreşte să îşi dezvăluie numele de familie, face parte dintr-un grup de 12 persoane, toate de naţionalitate siriană, arestate marţi în zori de poliţia greacă, care le-a confiscat cel puţin patru telefoane mobile.

În această zonă de graniţă cu o lungime de 212 km şi care se mărgineşte cu râul Evros (denumit Meritsa de partea turcă), mii de migranţi s-au adunat de vineri de partea turcă în speranţa de a trece în Europa.

O situaţie îngrijorătoare pentru UE, care se teme de o 'criză' a migraţiei similară cu cea din 2015.

Măsuri de securitate sporite au continuat să fie luate marţi la punctul de trecere a frontierei Kastanies, în extremitatea de nord-est a Greciei, înaintea vizitei în cursul zilei a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierului grec Kyriakis Mitsotakis, şi a preşedinţilor Consiliului European şi Parlamentului, Charles Michel, respectiv David Sassoli.

Importante dispozitive de poliţie au fost desfăşurate în faţa intrării în zona tampon care separă cele două ţări, a constatat corespondentul AFP la faţa locului.

Tensiunea, încă la cote ridicate după ciocnirile de duminică între migranţi şi poliţia greacă, a scăzut întrucâtva luni.

Echipa AFP la faţa locului a constatat că migranţii nu au mai aruncat cu pietre, iar poliţia elenă nu a mai recurs la tunurile cu apă, în timp ce o sursă guvernamentală greacă asigură că situaţia este 'mult mai calmă' decât sâmbătă şi duminică.

Potrivit unor surse guvernamentale elene, între luni dimineaţă 06:00 (04:00 GMT) şi marţi 06:00, gărzile de frontieră au împiedicat intrarea a 5.183 de persoane pe teritoriul Greciei de-a lungul frontierei terestre, unde a fost 'desfăşurat un contingent foarte important de poliţie'.

În acest interval de timp au fost arestate 45 de persoane. 'Majoritatea sunt din Afganistan, Pakistan, Maroc sau Bangladesh', a indicat această sursă.

Cu puţin timp înaintea deplasării sale graniţă, premierul grec a afirmat că aşteaptă 'un sprijin ferm' din partea UE, potrivit unei alte surse guvernamentale, în timp ce cancelarul german Angela Merkel, a cărei ţară a primit peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016, a denunţat presiunea 'inacceptabilă' a Turciei pe seama refugiaţilor.

"Grecia nu se va lăsa şantajată de către cei care folosesc oameni persecutaţi pentru a-şi servi propriile interese", a declarat premierul grec, trecând în revistă ofiţerii de armată în apropiere de Kastanies. El a reiterat că 'nimeni nu va intra ilegal în ţară".

Pe ruta de-a lungul frontierei, grupul de sirieni îşi exprimă indignarea de a fi forţaţi să părăsească Istanbulul.

Printre aceşti refugiaţi figurează doi bebeluşi, de cinci luni şi un an, protejaţi de frig în cuverturi, şi două fetiţe mici, înspăimântate şi vizibil epuizate.

"Ieri ne-au alungat din casele noastre, ne-au luat banii, ne-au luat telefoanele mobile", susţine un tânăr dezolat, în timp ce una dintre fetiţe, în lacrimi, primeşte puţină apă.

Această mărturie, luată lângă localitatea greacă Lavara este imposibil de verificat, dar vin să coroboreze alte declaraţii făcute de migranţii strânşi în faţa gardului de sârmă de partea turcă, după ce Ankara a decis vineri să nu-i mai oprească pe migranţii şi refugiaţii care vor să plece în Europa.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Legătura personală a lui Trump cu frații Tate. Cum l-a introdus Barron pe tatăl său în „manosferă” în care...
Digi FM
“Profetul burselor”, avertisment serios: “Milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă și casele”
Pro FM
Lady Gaga, pe tocuri imposibile la un eveniment în New York, alături de logodnicul ei. Ei nu au făcut rabat...
Film Now
Sebastian Stan, alături de frumoasa lui iubită, actrița Annabelle Wallis, pe covorul roșu la premiile BAFTA...
Adevarul
Crima care i-a șocat pe contemporani: Primar măcelărit ore în șir și lăsat să putrezească pe uliță
Newsweek
Ultima șansă pentru creșterea pensiilor. CCR decide marți soarta a sute de mii de pensionari
Digi FM
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi. Imaginile au devenit virale
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un bărbat din Mehedinți a rămas blocat în casă de propriul câine. A sunat la 112 de teamă că va fi atacat de...
Film Now
BAFTA 2025. Ce nu s-a văzut la TV. Gafele și cele mai controversate momente. Zoe Saldana a înjurat pe scenă
UTV
Reacția lui CRBL după ce s-a spus că relația lui cu Olga Guțanu e pe butuci din cauza geloziei: „Hai măi...