Țara care a aprobat prin referendum interdicţia ca parlamentarii actuali să mai candideze la următoarele alegeri

Data actualizării: Data publicării:
peru

Peruanii au aprobat duminică prin referendum interzicerea realegerii membrilor actualului Congres (parlament unicameral), una din cele patru reforme constituţionale anticorupţie propuse de preşedintele Martin Vizcarra, relatează AFP, citată de Agerpres.



Conform rezultatelor oficiale provizorii după numărarea a 55,69% din buletine, peruanii au votat în proporţie de 78,34% pentru această interdicţie. Cei 130 de membri actuali ai parlamentului nu vor mai putea să candideze pentru reînnoirea mandatului, prevăzut să expire la 28 iulie 2021.

Alte două reforme, privind modul de desemnare a judecătorilor şi finanţarea partidelor politice, au fost de asemenea aprobate, conform acestor rezultate provizorii.

În schimb, alegătorii au refuzat să restabilească un sistem bicameral, propunere iniţial susţinută de preşedintele Vizcarra, care a apoi a dat înapoi, pentru a nu-i fi reduse puterilor prezidenţiale.

Acest referendum „marchează începutul unei schimbări pe care o dorim pentru Peru şi pentru toţi peruanii", a declarat Vizcarra la sfârşitul scrutinului.

Rezultatele vin să întărească legitimitatea lui Vizcarra, un inginer de 55 de ani aproape necunoscut în momentul în care i-a succedat în funcţie lui Pedro Pablo Kuczynski. Acesta din urmă, la putere din 2016, a demisionat la sfârşitul lui martie, acuzat că a minţit asupra legăturilor sale cu gigantul brazilian BTP Odebrecht, companie aflată în centrul unui vast scandal de corupţie care a vizat o parte din clasa politică din America Latină.

Ultimii patru preşedinţi ai ţării se află în colimatorul justiţiei peruane în acest scandal: în afară de Kuczynski, este vorba de Alejandro Toledo (2001-2006), Alan Garcia (1985-1990, 2006-2011) şi Ollanta Humala (2011-2016). Toţi au negat că ar fi primit bani de la Odebrecht.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum vor arăta oamenii în viitor? Evoluția și tehnologia modelează specia umană în următorii...
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Ce avere are acum Macaulay Culkin, starul din „Singur Acasă”
Adevarul
Șucu scapă de o vedetă inutilă de la Genoa: fotbalistul se face că muncește, patronul se face că-l plătește
Newsweek
Care pensionari vor lua, totuși, bani în plus la pensie, deși guvernul a anunțat că le va îngheța?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...