Szijjarto, după ce Erdogan a trimis candidatura Suediei la NATO în parlament: Ungaria va lua o decizie suverană

Data actualizării: Data publicării:
Peter Szijjarto
„Turcia ajunge acolo unde noi suntem de luni întregi”, a spus Szijjarto. Foto: Profimedia Images

Preşedintele parlamentului turc, Numan Kurtulmus, va trimite comisiei de afaceri externe a parlamentului proiectul de lege care aprobă aderarea Suediei la NATO, după ce va reveni miercuri în Turcia de la Praga, a declarat o sursă din parlament, relatează Reuters. Ungaria, celălalt stat care încă nu a ratificat aderarea Suediei la NATO, spune, prin vocea ministrului său de externe, că va lua o „decizie suverană” și că Turcia ajunge acolo „unde noi suntem de luni întregi”.

„Sper că proiectul va ajunge la adunarea generală a parlamentului cât mai curând posibil şi parlamentarii vor decide”, a declarat Kurtulmus, citat de agenţia de presă turcă Anadolu, conform Agerpres.

Parlamentul Ungariei va lua o „decizie suverană” cu privire la ratificarea candidaturii Suediei la NATO, a declarat marţi ministrul de externe al Ungariei, după convorbiri cu omologul său turc.

„Prin transmiterea proiectului de lege care aprobă candidatura Suediei de aderare la NATO către parlamentul turc pentru ratificare, (Turcia) ajunge acolo unde noi suntem de luni întregi”, a spus Peter Szijjarto, referindu-se la un proiect de lege ungar care se află în parlament de anul trecut.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a supus în mod oficial luni parlamentului spre ratificare protocolul de aderare a Suediei la NATO, a anunţat preşedinţia de la Ankara, după 17 luni de blocaj.

Turcia şi Ungaria sunt ultimele ţări membre ale NATO care nu au ratificat până acum aderarea Suediei.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri