Texasul ar putea deveni statul american cel mai restrictiv în materie de avort. Populaţia, încurajată să facă denunţuri

Data actualizării: Data publicării:
Un medic face o ecografie unei femei însărcinate.
O femeie însărcinată a suferit, din greșeală, un chiuretaj, într-un spital din Praga.  Foto: Profimedia

Texasul ar putea deveni miercuri statul american cel mai restrictiv în materie de avort, odată cu intrarea în vigoare a unei legi care interzice orice intervenţie după a şasea săptămână de sarcină şi încurajează populaţia să denunţe persoanele care o încalcă, transmite marţi AFP.

Dacă nu va interveni o decizie de ultim moment a Curţii Supreme a SUA, marea majoritate a avorturilor vor deveni ilegale - chiar şi în cazurile de incest sau de viol - în acest stat conservator din sud, unde, conform organizaţiilor de planificare familială, peste 85% dintre avorturi sunt practicate după a şasea săptămână de sarcină.

Înainte de Texas, 12 state americane au votat legi de interzicere a avorturilor în acest stadiu, adică de când bătăile de inimă ale fătului sunt perceptibile, deşi multe femei încă nu ştiu că sunt însărcinate.

Toate aceste legi au fost invalidate în justiţie întrucât încalcă jurisprudenţa Curţii Supreme care a recunoscut un drept la avort atât timp cât fătul nu este viabil, adică între a 22-a şi a 24-a săptămână de sarcină.

Însă Texasul şi-a formulat diferit legea: nu autorităţilor le revine să facă respectată măsura, ci „exclusiv” cetăţenilor, încurajaţi să depună plângere în civil împotriva organizaţiilor sau persoanelor care le-ar ajuta pe femei să avorteze.

Curtea Supremă va examina în toamnă o lege din statul Mississippi care interzice majoritatea avorturilor începând cu a 15-a săptămână de sarcină

Textul prevede ca acei cetăţeni care depun plângere să primească cel puţin 10.000 de dolari drept „despăgubire” în caz de condamnare. Criticii textului văd în această prevedere o „primă” de delaţiune, însă apărătorii ei au postat deja formulare pe internet pentru depunerea de „informaţii anonime”.

Din motive de procedură, acest sistem face mai dificilă intervenţia tribunalelor federale care au refuzat până acum să se sesizeze împotriva legii.

În faţa acestui refuz, mai multe organizaţii de apărare a dreptului femeilor la avort au sesizat luni în procedură de urgenţă Curtea Supremă, cerându-i să blocheze intrarea în vigoare a legii sau să oblige tribunalele federale să facă acest lucru.

Curtea Supremă, unde judecătorii de orientare conservatoare deţin o majoritate de şase din nouă, nu este obligată să se pronunţe înainte de intrarea în vigoare a legii.

Schimbarea componenţei Curţii cu cei trei judecători numiţi de fostul preşedinte republican Donald Trump i-a încurajat pe cei care se opun dreptului la avort şi care se întrec în a-i furniza instanţei supreme ocazii să revină asupra hotărârii sale istorice din 1973 în cazul Roe v. Wade, care a recunoscut dreptul femeilor la întrerupere de sarcină.

Curtea Supremă va examina, de altfel, în toamnă o lege din statul Mississippi care interzice majoritatea avorturilor începând cu a 15-a săptămână de sarcină.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...