SUA anunță că au recuperat primele resturi ale balonului chinez doborât şi nu intenţionează să le restituie

Data actualizării: Data publicării:
balon spion alb al chinei fotografiat pe cer
Distrugerea balonului chinez de către SUA a dus la o criză diplomatică între cele două țări. Foto: Profimedia Images

Statele Unite au recuperat primele resturi ale presupusului balon de recunoaştere chinez doborât sâmbătă, a declarat luni un purtător de cuvânt al Casei Albe, adăugând că nu se pune problema restiturii lor Chinei.

Echipele desfăşurate în largul coastelor Carolinei de Sud, în sud-estul ţării, "au recuperat nişte resturi de la suprafaţa mării", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA.

"Condiţiile meteo" nu au permis până acum să se efectueze operaţiuni de recuperare subacvatice, a precizat el, adăugând că Statele Unite nu "intenţionează să restituie" Chinei resturile colectate, scrie Agerpres.

În timp ce preşedintele american Joe Biden este criticat de opoziţia republicană pentru că, potrivit acesteia, a durat prea mult să doboare dispozitivul, purtătorul de cuvânt a dat asigurări că această întârziere le-a oferit americanilor "o oportunitate extraordinară de a înţelege mai bine şi de a studia" balonul, aşteptând ca resturile să ofere informaţii suplimentare.

El a dat asigurări că Statele Unite "au luat măsuri pentru a limita capacităţile de colectare (de date) pe care acest balon le-ar fi avut deasupra siturilor noastre militare sensibile".

În cele din urmă, John Kirby a spus că administraţia Biden "a contactat înalţi oficiali din administraţia anterioară şi le-a oferit informaţii" despre survolările baloanelor din China care au avut loc şi în timp ce Donald Trump era preşedinte.

Potrivit Pentagonului, baloane chineze au survolat în trei rânduri, pentru scurte perioade, teritoriul american în timpul preşedinţiei lui Donald Trump şi o dată, tot pentru scurt timp, la începutul mandatului preşedintelui Joe Biden.

Scandalul iscat de balon, despre care Beijingul a insistat că este un dirijabil civil care a intrat accidental în spaţiul aerian american, a tensionat şi mai mult relaţiile şi aşa dificile dintre cele două puteri şi a determinat Washingtonul să anuleze o vizită prevăzută la Beijing a secretarului de stat Antony Blinken.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...