Primul discurs public al Kamalei Harris după anunțul retragerii lui Joe Biden din alegeri. „Președintele se recuperează rapid”

Data publicării:
Kamala Harris
Kamala Harris. Foto: Profimedia Images

Vorbind la prima sa apariţie publică de când preşedintele Joe Biden a ieşit din cursa prezidenţială, vicepreşedintele Kamala Harris, pe care şeful Casei Albe o susţine ca să îi succeadă în funcţie, a lăudat moştenirea politică a acestuia şi, aşa cum făcea adesea şi preşedintele, l-a evocat pe fiul acestuia decedat, Beau Biden, relatează CNN şi The Guardian, preluate de News.ro.

„Moştenirea realizărilor lui Joe Biden din ultimii trei ani este de neegalat în istoria modernă”, a spus Kamala Harris la un eveniment găzduit la Casa Albă pentru sportivii din campionatul NCAA.

„Într-un singur mandat, el a depăşit deja moştenirea celor mai mulţi preşedinţi care au îndeplinit două mandate”, a arătat adjuncta lui Joe Biden în aplauzele mulţimii.

„L-am cunoscut pe preşedintele Biden prin intermediul fiului său Beau, am lucrat împreună ca procurori generali în statele noastre”, a povestit Harris.

„Atunci, Beau îmi spunea adesea poveşti despre tatăl său. Îmi spunea despre ce fel de tată şi ce fel de om este Joe. Calităţile pe care Beau le-a venerat la tatăl său sunt aceleaşi calităţi pe care le-am văzut în fiecare zi la preşedintele nostru. Onestitatea sa, integritatea sa, angajamentul său faţă de credinţa sa şi faţă de familia sa, inima sa mare şi dragostea sa, dragostea profundă faţă de ţara noastră - şi sunt un martor de primă mână al faptului că în fiecare zi preşedintele nostru, Joe Biden, luptă pentru poporul american şi suntem profund, profund recunoscători serviciului său pentru naţiunea noastră”, a spus, luni, Kamala Harris.

Preşedintele Biden „ar fi vrut să fie astăzi aici”, se recuperează „rapid” după diagnosticul de Covid-19 şi este nerăbdător să se întoarcă, a adăugat ea.

Preşedintele a susţinut-o public pe Harris pentru a-i succeda în calitate de candidat democrat la preşedinţie în 2024.

Harris nu a făcut referire la viitoarele alegeri prezidenţiale şi şi-a continuat discursul lăudându-i pe sportivii din campionatul NCAA.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...