Pentru cine vrea Trump pedeapsa cu moartea

Data publicării:
trump opioide

Preşedintele american Donald Trump propune pedeapsa cu moartea pentru traficanţii de droguri ca parte a soluţiei la aşa-zisa criză a opioidelor din Statele Unite - dependenţa tot mai multor cetăţeni de analgezice puternice, care a dus la zeci de mii de decese.

Liderul de la Casa Albă a subliniat că fără măsuri radicale nu se va ajunge nicăieri, însă abordarea sa nu are prea multă susţinere în Congres şi a stârnit critici din partea experţilor.

În afară de propunerea pedepsei capitale, Donald Trump a mai anunţat şi măsuri de combatere a prescrierii excesive a acestui tip de medicamente.

„Dacă nu luăm măsuri dure contra traficanţilor de droguri, ne pierdem vremea, iar aceste măsuri includ pedeapsa cu moartea”, a spus preşedintele.

Guvernul american estimează că sunt aproximativ 2,4 milioane de cetăţeni dependenţi de opioide - gamă de substanţe ce includ anagezicele şi heroina.

Citiți și:  Încă un stat reintroduce pedeapsa capitală pentru infracțiuni legate de droguri

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri