Numirea judecătorului Merrick Garland în funcţia de procuror general al SUA a fost confirmată miercuri de Senatul american. În urmă cu cinci ani, Senatul american îi respinsese candidatura pentru Curtea Supremă, așa că pentru judecătorul propus acum de Joe Biden la conducerea Departamentului Justiției este un fel de revanșă, comentează AFP, preluată de Agerpres.
Opţiunea preşedintelui Joe Biden de a-l desemna pe Merrick Garland a fost aprobată cu o largă majoritate (70 pentru, 30 contra), în condițiile în care Senatul este împărțit în mod egal de taberele democrată și republicană. Pe lângă democraţi, Merrick Garland, considerat un moderat, a beneficiat și de sprijinul unor republicani influenţi din Senat, printre care liderul acestora, Mitch McConnell.
Merrick Garland trecuse fără probleme de un prim vot în Comisia pentru justiţie din Senat, la 1 martie, când 15 senatori au votat „pentru” şi alți şapte, toţi republicani, „contra”.
„America va fi mai bună cu cineva ca el în fruntea Departamentului Justiţiei. Sunt mândru să îl susţin pe judecătorul Garland”, a declarat atunci preşedintele democrat al comisiei, Dick Durbin.
Aflat în prezent în fruntea Curţii de Apel din Washington, magistratul în vârstă de 68 de ani a promis că va face din lupta împotriva extremismului prioritatea mandatului său, după asaltul partizanilor lui Donald Trump asupra Capitoliului, la 6 ianuarie. În cursul audierii sale în Senat, la 22 februarie, Merrick Garland a afirmat că ameninţarea extremei-drepte este mai gravă decât în 1995, când un activist antiguvernamental a comis un atentat împotriva unei clădiri federale din Oklahoma City, atentat soldat cu 168 de morţi.
În 2016, tabăra republicană, majoritară în Senatul american la acea vreme, a blocat numirea lui Merrick Garland la Curtea Supremă, unde fusese propus de fostul președinte Barack Obama, argumentând că se apropie alegerile prezidenţiale. În schimb, cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020, senatorii republicani au sprijinit numirea judecătoarei conservatoare Amy Coney Barrett la Curtea Supremă, propusă de Donald Trump, în ciuda apelurilor din partea democraților de a amâna decizia până după alegeri.
Editor : Luana Pavaluca