MAE: Acțiunea SUA în Siria este o reacție fermă la atrocitățile comise în urma atacului cu arme chimice

Data publicării:
teodor-melescanu-agerpres-3.9.2015
Foto: Agerpres

„România sprijină orice efort destinat încetării conflictului din Siria care, în cei șase ani de la declanșare, a condus la pierderi substanțiale de vieți și distrugeri de bunuri materiale și, în același timp, a generat un focar de instabilitate regională, terorism si migrație necontrolată”, se arată într-o reacție a ministerului Afacerilor Externe la atacul SUA din Siria. „Acțiunea SUA în Siria este o reacție fermă la atrocitățile comise în urma atacului cu arme chimice”, completează MAE.

teodor-melescanu-agerpres-3.9.2015

Comunicatul MAE

România reiterează condamnarea fermă a atacului chimic întreprins asupra localității Khan Sheikhoun din provincia Idlib, din 4 aprilie 2017, soldat cu victime în rândul populației civile, inclusiv copii.

Acțiunea SUA din 7 aprilie 2017 constituie o reacție fermă la atrocitățile comise în urma atacului cu arme chimice. România este solidară cu Aliații și partenerii noștri.

România sprijină orice efort destinat încetării conflictului din Siria care, în cei șase ani de la declanșare, a condus la pierderi substanțiale de vieți și distrugeri de bunuri materiale și, în același timp, a generat un focar de instabilitate regională, terorism si migrație necontrolată.

România susține în continuare identificarea și implementarea unei soluții politice a crizei siriene, prin intermediul unui proces de tranziție politică inclusiv, coordonat de Siria, pe baza rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate, în special a Rezoluției 2254 a Consiliului de Securitate al ONU și a Comunicatului de la Geneva (2012). Aceste elemente de conduită au fost reiterate recent de România, cu ocazia Conferinței de la Bruxelles privind sprijinirea viitorului Siriei și al regiunii, desfășurată la 5 aprilie 2017.

Până la momentul producerii atacului, de la începutul conflictului sirian, nu au fost înregistrate cazuri de cetățeni români decedați sau răniți pe teritoriul Siriei ca urmare a acțiunilor armate.

Ambasada României la Damasc a întreprins demersuri pe lângă autoritățile siriene pentru obținerea de date oficiale referitoare la cetățeni români care pot fi afectați în urma atacului.

Celula de Criză a MAE este activă în continuare și face toate demersurile în sprijinul cetățenilor români.
 

Informaţii suplimentare:
 

  • De la începutul conflictului în anul 2011, MAE a acordat asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi în Republica Arabă Siriană, ca urmare a situaţiei precare de securitate de pe teritoriul acestui stat.
  • În perioada de referință au fost continuate, în condiţii de siguranţă, acţiunile de repatriere a cetăţenilor români şi membrilor de familie ai acestora, care au solicitat sprijin în acest sens -  a fost repatriat un număr de peste 728 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, în cooperare cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).
  •  Încă de la debutul conflictului, din 2011, MAE a emis recomandări ferme cetăţenilor români care se aflau în Siria de a părăsi de urgenţă teritoriul acestui stat prin mijloace de transport încă operaţionale și de a contacta misiunile României din teritoriu pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistenţă și protecție consulară.
  • Totodată, având în vedere profesionalismul dovedit în gestionarea cu succes a numeroase situații de criză, dar și ca o recunoaştere a capacităţii României de a acționa, prin intermediul serviciului său consular, în zone și situații sensibile, o serie de state au apelat la sprijinul țării noastre în vederea preluării asistenţei consulare a cetăţenilor lor în Siria: Republica Franceză, Republica Moldova, Australia, Canada.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce obiect zburător neidentificat a intrat în spațiul aerian al României joi, 26 decembrie
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...