În a doua zi a procesului din Senat al lui Donald Trump, democrații au prezentat imagini în premieră de la asaltul asupra Capitoliului, din 6 ianuarie. Camerele de supraveghere au arătat cât de aproape au fost protestatarii să pună mâna pe liderii Congresului și pe vicepreședintele Mike Pence, pe care îl considerau un trădător și spuneau că vor să-l linșeze. Acuzarea susține că ei au fost în mod clar instigați de Donald Trump, care i-a convins că alegerile au fost furate.
Stacey Plaskett, reprezentant al acuzării: La începutul filmării vedem cum gloata s-a apropiat și lovește în ferestre și uși. Vreau să fiți atenți la primul grup care forțează intrarea în clădire. Al doilea bărbat care intră pe fereastră poartă o armură completă și are o bâtă de baseball. Alții poartă scuturi.
Vedeți cum vicepreședintele Pence și familia sa sunt evacuați pe scări. Vicepreședintele aruncă o scurtă privire în urmă în timp ce coboară.
Deplasarea sa este marcată cu un punct portocaliu. Punctul roșu și cel albastru arată locul unde se aflau gloata și ofițerul Goodman și unde ofițerul i-a îndrumat pe protestatari în direcția opusă.
În timp ce Pence era evacuat, protestatarii începuseră să se răspândească în clădirea Capitoliului. Cei dinăuntru i-au ajutat pe cei de afară să intre prin mai multe puncte ale clădirii.
În timpul asaltului, extremiștii s-au coordonat online și au discutat cum să-l vâneze pe vicepreședinte. Jurnaliștii de la Capitoliu au relatat că i-au auzit pe protestatari spunând că îl caută pe Pence pentru a-l executa.
Eric Swalwell, reprezentant al acuzării: Liderul (majorității din Senat, n.r.) Schumer urcă rampa. Urcă împreună cu echipa de pază și protecție. Iese din cadru. Câteva secunde mai târziu, se întorc și aleargă înapoi pe coridor. Ofițerii închid repede ușa în urma loc și o blochează cu propriile corpuri.
În această filmare puteți vedea cum gloata atacă ofițerii cu o cârjă, un băț de hochei, un megafon și un steag cu Trump. Același atac din perspectiva unui ofițer, filmat de camera sa de corp.
Editor : Liviu Cojan