Galerie Foto Noi proteste proeuropene în Georgia. Mii de oameni au ieșit în stradă la Tbilisi, înainte de învestirea noului președinte contestat

Data publicării:
protestanți în Tbilisi Georgia
Tbilisi, Georgia. Foto: Profimedia Images

Mii de manifestanţi proeuropeni s-au adunat sâmbătă la Tbilisi pentru a protesta împotriva guvernului, în ajunul învestirii în funcţie a noului preşedinte al Georgiei, a cărui numire este contestată de opoziţie, relatează AFP, scrie Agerpres. 

Manifestanţii au format un lanţ uman de-a lungul râului din centrul Tbilisi, unii înfăşuraţi în drapele georgiene şi ale UE. Alţii au desfăşurat un banner care cerea „eliberarea deţinuţilor politici", au constatat jurnaliştii AFP.

Protestatarii au cerut eliberarea persoanelor deţinute în timpul manifestaţiilor precedente şi organizarea de noi alegeri legislative.

Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

„Toată lumea trebuie să înţeleagă că protestele nu se vor încheia atâta timp cât toate cererile nu vor fi satisfăcute", a declarat pentru AFP un participant la protest, Teimuraz Ţiklauri, student în relaţii internaţionale.

Statul din Caucaz a fost aruncat într-o criză legislativă după alegerile legislative din octombrie în care partidul la putere Visul Georgian a fost dat câştigător, dar opoziţia prooccidentală a denunţat nereguli grave.

Învestirea noului președinte 

Decizia autorităţilor de a suspenda procesul de aderare la UE până în 2028 a turnat gaz peste foc, provocând mai multe săptămâni de manifestaţii proeuropene, dintre care unele au fost dispersate de poliţie.

Ţara se pregăteşte de învestirea, duminică, a noului preşedinte loial Visului georgian, Miheil Kavelaşvili, cunoscut pentru luările sale de poziţie ultraconservatoare şi antioccidentale.

Deşi puterile preşedinţiei sunt limitate în Georgia, învestirea ar urma să provoace o nouă mobilizare susţinătorilor unei aderări rapide la UE, cu atât mai mult cu cât preşedinta la final de mandat, Salomé Zourabichvili, a anunţat că refuză să-şi încheie mandatul dacă nu se organizează noi alegeri legislative.

Această fostă diplomată franceză este în conflict cu guvernul şi dă asigurări că este singura reprezentantă legitimă a puterii. Ea i-a susţinut pe manifestanţi şi s-a alăturat lanţului uman de la Tbilisi sâmbătă, potrivit televiziunii georgiene.

Învestirea noului preşedinte „nu va avea nicio semnificaţie", a declarat pentru AFP o manifestantă, Natia, de 27 de ani, laureată a facultăţii de ştiinţe politice.

„Kavelaşvili nu va fi niciodată preşedintele Georgiei. După cum Visul georgian nu va fi niciodată forţa conducătoare a ţării, pentru că nu este vorba despre un guvern legitim", a afirmat ea.

Visul georgian, acuzat de criticii săi de derivă autoritară, dezminte în ceea ce-l priveşte orice fraudă la legislative şi acuză opoziţia că vrea să provoace o revoluţie, care ar fi finanţată din străinătate.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ilie Bolojan. A moștenit o mare parte din bunurile pe care le deține acum
Digi FM
Cum reacționează soțul Simonei Țăranu atunci când ea primește mesaje de la fotbaliști celebri?
Pro FM
De ce nu va primi bani Kendrick Lamar pentru reprezentația de la Super Bowl 2025. Explicațiile organizatorilor
Film Now
Rochie foarte scurtă, zâmbet strălucitor și naturalețe cât cuprinde. Selena Gomez, cuceritoare pe covorul roșu
President Donald Trump signs an executive order in the Oval Office of the White House
Donald Trump a semnat ordinul prin care impune taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu. „Fără excepţie...
Newsweek
Sute de mii de pensii tăiate deși guvernul a promis că le va crește. Ce facilități se dau, în schimb
Digi FM
Selena Gomez și Benny Blanco, într-o zi obișnuită din viața lor. Cei doi logodnici, însoțiți de bodyguarzi la...
Digi World
Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai mănânci. Cum știe creierul că te-ai...
Digi Animal World
O focă, descoperită într-o cameră de hotel din Țările de Jos. „Crezi că ai văzut totul, apoi se întâmplă așa...
Film Now
Apariția lui Tom Cruise la Super Bowl împarte internauții în două tabere. „Ce s-a întâmplat cu fața lui?”, „E...
UTV
Andreea Bălan, declarații surprinzătoare despre George Burcea. „Nu mai e același lucru. Acum, toată creșterea...