Discurs liniștitor din partea guvernatorului statului New York, după exploziile de aseară în care au fost răniți 29 de oameni. 1.000 de poliţişti şi membri ai Gărzii naţionale vor fi trimiși în stradă, ca măsură de siguranţă. Andrew Cuomo a spus că după inspectarea staţiilor de metrou afectate, circulaţia se va relua complet mâine dimineaţă.
„La acest moment, nu sunt dovezi privind conexiuni ale acestui incident cu terorismul internaţional, dar suntem abia la începutul investigaţiei. Agenţii FBI analizează probele adunate de la locul exploziei, cât şi bomba care nu a fost detonată”, a spus Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York.
„Nu avem motive să credem că acum mai există şi alte ameninţări imediate, dar, ca măsură de precauţie, vom desfăşura la New York încă aproape 1.000 de poliţişti şi membrii ai Gărzii Naţionale la aeroporturi şi staţii de metrou”, a precizat el.
29 de oameni au fost răniţi după ce un dispozitiv ascuns într-un coş de gunoi pe o stradă din Manhattan a sărit în aer. Un al doilea dispozitiv suspect, plasat în apropiere, a fost recuperat de genişti: o oală sub presiune.
Presa americană relata că ar fi fost găsit şi un al treilea dispozitiv, dar poliţia a spus că a fost vorba despre o alarmă falsă.
Fără să facă vreo legătură cu terorismul, autorităţile din New York spun că explozia a fost rezultatul unui act intenţionat.
Incidentul de la New York s-a produs la numai câteva ore după ce un dispozitiv improvizat ascuns într-un coş de gunoi a explodat la New Jersey în timpul unui eveniment în aer liber organizat în scopuri caritabile. Nimeni nu a fost rănit.