Armele de foc au devenit în 2020 principala cauză de mortalitate pentru copiii şi adolescenţii din Statele Unite

Data publicării:
Armă pe un drapel american.
Armele de foc au devenit în 2020 principala cauză de mortalitate pentru copiii şi adolescenţii din Statele Unite. Foto: Profimedia

Mai mulţi copii şi adolescenţi din Statele Unite au fost ucişi de arme de foc decât de oricare altă cauză de mortalitate pentru această categorie de populaţie în anul 2020, potrivit unei analize realizate de cercetători de la Universitatea Michigan din oraşul Ann Arbor, informează Reuters.

Armele de foc au depăşit accidentele rutiere în topul cauzelor de mortalitate pentru tinerii americani cu vârste sub 19 ani în 2020, precizează autorii acestei analize, care se bazează pe datele recente de mortalitate publicate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC).

Este pentru prima oară când armele de foc reprezintă principala cauză de mortalitate în această grupă de vârstă, potrivit studiului, care a fost publicat în New England Journal of Medicine.

Din 2019 până în 2020, numărul deceselor asociate armelor de foc prin „sinucidere, omucidere, din cauze neintenţionate şi nedeterminate” în rândul copiilor şi adolescenţilor americani a crescut cu 29,5% - de peste două ori mai mult decât în rândul populaţiei generale, au precizat Jason E. Goldstick, Rebecca M. Cunningham şi Patrick M. Carter.

„Deşi noile date sunt concordante cu alte dovezi care arată că violenţele comise cu arme de foc au crescut în timpul pandemiei de COVID-19, motivele din spatele acestei creşteri sunt neclare şi nu putem să presupunem că mortalitatea asociată armelor de foc va reveni ulterior la nivelurile sale de dinaintea pandemiei”, au adăugat cercetătorii americani.

„Indiferent de acest aspect, creşterea mortalităţii asociate armelor de foc reflectă o tendinţă pe termen lung şi arată că adulţii continuă să nu îi protejeze pe minori de o cauză de mortalitate care poate fi prevenită”, au mai spus autorii analizei, mai notează sursa citată de Agerpres.

Rata mortalităţii rutiere provocată de accese de furie pe şoselele din Statele a crescut şi ea în timpul pandemiei, a anunţat o asociaţie care militează pentru controlul armelor de foc, Gun Safety, într-un raport publicat la începutul lunii aprilie.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolele care îi pândesc pe români, în 2025. Un expert economic atrage atenția asupra acestei greșeli grave
Digi FM
El are 53, soția, 46, dar arată grozav la plajă și se distrează ca adolescenții. Mark Wahlberg și Rhea...
Pro FM
Oana Radu, cerută în căsătorie pe final de 2024. Cu un an în urmă divorța, acum e din nou îndrăgostită și...
Film Now
Cele mai apreciate filme din cariera stelară a lui Meryl Streep. Top 5 pelicule care i-au cucerit pe fani
Adevarul
Șoferii care au stat blocați 5 ore în parcarea unui mall s-au luat la bătaie: „Oamenii au devenit cu adevărat...
Newsweek
800.000 de pensii tăiate de la 1 ianuarie. Care pensionari pierd sute de lei începând de astăzi?
Digi FM
Foto Heather Graham și-a încheiat anul în costum de baie, înconjurată de zăpadă. Actrița împlinește 55 de ani...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025