SUA vor numi un general american pentru Ucraina. Operațiunea de asistare a Kievului primește nume oficial

Data publicării:
profimedia-0693292502
Imagine sugestivă cu generalul american Mark Milley, președinte al Șefilor de Stat Major al SUA. Foto: Profimedia Images

SUA vor numi un general american care să coordoneze ajutoarele militare acordate Ucrainei și eforturile de instruire a militarilor ucraineni, relatează The Wall Street Journal, citând mai multe surse de la Casa Albă. 

Operațiunea de asistare a Ucrainei va primi un nume oficial, în mod asemănător cu modul în care Pentagonul a numit misiunile din Irak și Afganistan „Operation Iraqi Freedom”, respectiv „Operation Enduring Freedom” și „Operation Freedom's Sentinel”.

Alegerea unui nume oficial este semnificativă din punct de vedere birocratic, pentru că implică un angajament pe termen lung, fonduri dedicate și posibilitatea unor plăți speciale, medalii și decorații pentru militarii care participă la misiune.

Alegerea unui general, despre care se crede că va fi de două sau trei stele, presupune, de asemenea, crearea unui comandament care să coordoneze eforturile, reflectând o schimbare de paradigmă față de ajutoarele în mare parte ad-hoc oferite de Statele Unite pentru Ucraina de-a lungul anilor.

SUA acordă Ucrainei încă trei miliarde de dolari

Preşedintele Joe Biden a anunţat miercuri că Statele Unite vor acorda Ucrainei un nou pachet de ajutoare militare, în valoare de aproape trei miliarde de dolari.

Liderul de la Casa Albă a precizat că este vorba de „cea mai mare tranşă de asistenţă de securitate de până acum”, la şase luni de când Rusia a invadat Ucraina. 

militar-sua-twitter2
Imagini de la o bază militară a SUA unde se încarcă echipamente pentru Ucraina. FOTO: Twitter Departamentul Apărării al Statelor Unite.

Pachetul include sisteme avansate de apărare sol-aer, până la 24 de sisteme radar de contra-artilerie, aproape 250.000 de cartușe de artilerie, drone și piese de schimb, a spus Pentagonul. De asemenea, include finanțare pentru instruirea forțelor ucrainene cu privire la modul de utilizare a armelor furnizate de Occident, au spus oficialii americani ai apărării.

Cele aproximativ 2.98 miliarde alocate „vor permite Ucrainei să poată continua să se apere pe termen lung”, a spus Biden, citat într-un comunicat al preşedinţiei americane, chiar de Ziua Independenţei Ucrainei.

Spre deosebire de armele și echipamentele trimise anterior de Washington Ucrainei, care au venit în mare parte din stocuri ale forțelor armate, noul ajutor va finanța achiziția de arme și muniții de la companii de apărare americane.

Asta înseamnă că, deși noile echipamente vor fi unele moderne și alese de forțele armate ale Kievului în funcție de nevoile lor pe câmpul de luptă, ele ar putea ajunge în mâinile militarilor ucraineni abia peste luni, sau în unele cazuri, ani de zile.

Anunțul SUA a marcat al 19-lea pachet de ajutor oferit de americani de când Rusia a invadat Ucraina, pachete care însumează în total aproape 11 miliarde de dolari. 

Printre armele cele mai importante pe care SUA le-au trimis ucrainenilor se numără cel puțin 16 sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune cunoscute sub numele de HIMARS, care au permis trupelor ucrainene să lovească ținte rusești din spatele frontului, inclusiv depozite de muniție și combustibil.

În ciuda a mii de victime, inclusiv a 80.000 de soldați ruși răniți sau uciși, potrivit estimărilor SUA, cele două părți au înregistrat puține câștiguri teritoriale în ultimele săptămâni de-a lungul fronturilor din estul și sudul Ucrainei.

Citește și: The Guardian: Cinci previziuni pentru următoarele șase luni ale războiului din Ucraina

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...