Stoltenberg, despre drona prăbușită în Zagreb: Nu era înarmată. Era o dronă de recunoaștere

Data publicării:
drona prabusita in zagreb
O dronă ucraineană de recunoaştere s-a prăbuşit la Zagreb. FOTO: Twitter

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat marţi că indiciile disponibile până acum arată că drona care s-a prăbuşit la Zagreb joia trecută era neînarmată şi nu a fost un atac armat.

Întrebat despre incident, Stoltenberg a precizat, într-o conferinţă de presă, că informaţiile preliminare disponibile indică până acum că nu a fost un atac intenţionat, dar că astfel de cazuri sunt de asemenea periculoase, aşa că NATO şi-a sporit supravegherea, informează Agerpres.

Un vehicul aerian fără pilot de fabricaţie sovietică s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială a capitalei croate, joia trecută, la scurt timp după ora 23.00, după ce a intrat în spaţiul aerian al Croaţiei din Ungaria şi în Ungaria din România.

Stoltenberg a reamintit că a discutat incidentul cu prim-ministrul croat Andrej Plenkovic duminică.

Secretarul general al Alianţei nord-atlantice a mai spus că ancheta este încă în desfăşurare şi faptele sunt în curs de stabilire, dar indiciile de până acum arată că drona nu purta nicio bombă, nici exploziv, era doar o dronă de recunoaştere.

Drona a rămas fără combustibil şi s-a prăbuşit la Zagreb, a adăugat el.

Stoltenberg a mai declarat că Croaţia, Ungaria şi România trebuie să facă schimb de informaţii despre acest incident şi să coopereze mai strâns.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei