Șeful spionajului militar ucrainean a dezvăluit că Putin a fost ținta mai multor tentative de asasinat: „Dar nu au fost reușite”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. FOTO: Profimedia Images
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. FOTO: Profimedia Images

Şeful informaţiilor militare din Ucraina, Kirilo Budanov, a afirmat sâmbătă că au existat mai multe tentative de asasinare a preşedintelui rus, Vladimir Putin, transmite DPA, citată de Agerpres.

„Dar aşa cum vedeţi, ele nu au fost reuşite”, a declarat Budanov pentru website-ul de ştiri ucrainean New Voice.

Generalul Budanov nu a precizat dacă el personal sau serviciile de informaţii ucrainene au fost implicate în planurile respective.

El a adăugat că Putin nu mai este un personaj acceptat de întreaga elită rusă, dar că, întrucât se află la putere de peste 20 de ani, ruşilor le este teamă că îl pierd.

Kirilo Budanov a mai spus că, atunci când Vladimir Putin va muri, îşi imaginează că răspunsul va fi similar celui de la moartea dictatorului sovietic Stalin în 1953.

Pentru oamenii din Uniunea Sovietică de la acea vreme, „întreaga lor lume s-a prăbuşit, ei nu ştiau cum vor trăi în continuare”, a explicat Budanov.

Acesta a adăugat că o tentativă de asasinare a lui Vladimir Putin de către bărbaţi din Caucaz a avut loc în mai 2022, la scurt timp după ce liderul rus a ordonat invadarea Ucrainei.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Aflat pentru prima dată în spațiu, un astronaut NASA a privit spre Pământ: „Am trăit o minciună până...
Digi FM
Ce pensie are Monica Tatoiu după recalculare. Fosta profesoară a dezvăluit cu cât i-a fost majorată: „Eu și...
Pro FM
Cum arată Madonna atunci când nu apelează la filtre și editări pe rețelele sociale. Imagini surprinse de...
Film Now
Mama lui Mark Wahlberg, „curtată” de George Clooney. Reacția actorului când a aflat: „Poate fi tatăl meu...
Adevarul
Cicladele și „diamantul” neștiut al Mării Egee: „Vei înota în cele mai frumoase ape pe care le-ai văzut...
Newsweek
VIDEO Momentul teribil când o dronă ucraineană lovește un bloc rezidențial în Rusia. La 126 m de sol
Digi FM
Val de reacții pe internet după ce Ed Sheeran l-a adus ca invitat-surpriză pe Chris Hemsworth: „Să alegi...
Digi World
De ce nu ar trebui să adaugi banane în smoothie-uri. Semnalul de alarmă tras de un gastroenterolog: „Mulți...
Digi Animal World
Tradiția adorabilă a Grădinii Zoologice din Londra. În fiecare an, peste 10.000 de animale sunt cântărite și...
Film Now
Răsturnare de situație. Cine este femeia cu care Ben Affleck și-a petrecut timpul liber, la scurt timp după...
UTV
Justin Bieber si Hailey Bieber au devenit parinti. Vezi ce nume au ales pentru primul lor copil