Şefa guvernului danez a prezentat personal scuze, miercuri, în faţa a şase inuiţi groenlandezi separaţi de familiile lor acum peste 70 de ani pentru a participa la o experienţă vizând constituirea unei elite danofone, transmit AFP şi dpa.
„Ceea ce vi s-a întâmplat a fost rău. A fost inuman. A fost nedrept şi lipsit de inimă”, a spus Mette Frederiksen cu ochii în lacrimi, în cursul unei ceremonii desfăşurate la Copenhaga.
„Ne putem asuma responsabilităţile şi să facem singurul lucru pe care îl consider corect: să vă cerem iertare pentru ce s-a întâmplat”, a adăugat ea.
În vara lui 1951, 22 de copii inuiţi cu vârsta între 5 şi 8 ani au fost trimişi în Danemarca, pe atunci putere colonială, autorităţile promiţându-le că vor avea un trai mai bun, vor învăţa daneza şi se vor întoarce în Groenlanda pentru a constitui viitoarea elită, în cadrul unui acord între Copenhaga şi Nuuk, capitala groenlandeză.
În Danemarca, copiii au fost privaţi de contactul cu rudele lor, iar doi ani mai târziu 16 dintre ei s-au întors în Groenlanda, dar au fost internaţi într-un orfelinat. Alţi şase au fost adoptaţi de familii daneze.
Mai mulţi dintre ei nu şi-au mai revăzut niciodată familiile, iar comisia înfiinţată pentru această problemă a conchis că peste jumătate au fost puternic afectaţi în sens negativ de experienţa trăită.
Doar şase din cei 22 de copii de atunci mai trăiesc acum.
„A fost o mare surpriză pentru mine să descopăr că nu mai trăiesc decât şase, pentru că nu erau aşa de bătrâni. Ceilalţi au murit de tristeţe, mi s-a spus”, a explicat pentru France Presse avocatul lor Mads Pramming.
Acum două săptămâni, septuagenarii au primit fiecare 250.000 de coroane (33.600 euro) sub formă de compensaţii.
În decembrie 2020, şefa guvernului a prezentat scuze oficiale pentru cele întâmplate copiilor inuiţi, mai notează sursele citate de Agerpres.
„Nu s-a mai întâmplat aşa ceva şi dumneavoastră, Mette, v-aţi asumat responsabilitatea de a lansa o anchetă, acum doi ani”, a mulţumit cu ochii în lacrimi Eva Illum, care a fost unul dintre cei 22 de inuiţi participanţi la program.
Mette Frederiksen intenţionează să prezinte din nou scuze cu prilejul unei vizite pe care o va efectua în cursul săptămânilor următoare în Groenlanda.
Editor : Liviu Cojan