Scholz nu-l lasă pe Zelenski să folosească rachete germane cu rază lungă împotriva Rusiei. „Avem motive foarte serioase"

Data actualizării: Data publicării:
Olaf Scholz și Volodimir Zelenski
Olaf Scholz și Volodimir Zelenski. Sursa: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz a insistat luni că nu va relaxa restricţiile privind utilizarea armelor germane de către Ucraina în eforturile sale de apărare în faţa Rusiei, în pofida cererilor în acest sens din partea Kievului, transmite dpa, potrivit Agerpres. 

Guvernul de la Berlin a luat "câteva decizii" privind sprijinul militar pentru Ucraina "care îmi sunt foarte clare", a declarat Scholz la New York, cu puţin înaintea unei întâlniri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

"Acest lucru nu este compatibil cu poziţia mea personală... Nu vom face asta. Şi avem motive foarte serioase", a punctat cancelarul german, aflat în SUA pentru lucrările Adunării Generale a ONU.

Zelenski a lansat apeluri repetate către aliaţii săi occidentali de a-i permite Ucrainei să folosească rachete cu rază lungă de acţiune pentru a lovi ţinte situate mult dincolo de linia frontului, inclusiv centre logistice şi baze militare din Rusia.

Arma cu cea mai lungă rază de acţiune livrată Ucrainei de Germania este lansatorul de rachete MARS II, capabil să lovească ţinte aflate la 84 de kilometri distanţă. Berlinul a permis Kievului să-l folosească pe o zonă limitată din teritoriul rus, în apropierea oraşului ucrainean Harkov, aflat la graniţă.

Şi puternicul obuzier Panzerhaubitze 2000, cu o rază de 56 de kilometri, poate fi desfăşurat pentru apărarea Harkovului.

Olaf Scholz a exclus în mod repetat livrarea către Kiev de arme de precizie cu rază lungă de acţiune, indiferent de deciziile luate de alţi aliaţi din NATO. Cancelarul refuză să furnizeze astfel Ucrainei rachete germane de croazieră Taurus, care au o rază de circa 500 km, argumentând că acest lucru "ar presupune un risc ridicat de escaladare".

În acelaşi timp, o majoritate a germanilor se opun trimiterii de rachete, au arătat sondaje de opinie.

După întâlnirea cu Scholz, Zelenski a mulţumit Germaniei pentru susţinerea acordată Ucrainei, mai ales pentru întărirea capacităţilor de apărare al Kievului.

"Suntem profund recunoscători Germaniei pentru sprijinul său", a scris Zelenski pe platforma X. "Împreună, am salvat mii de vieţi şi cu siguranţă putem contribui şi mai mult la întărirea securităţii întregului continent european".

Preşedintele ucrainean a menţionat într-un comunicat că a discutat cu cancelarul german despre situaţia de securitate din Ucraina.

"Liderii au convenit să continue cooperare în formatele internaţionale şi să discute paşi comuni către o pace justă, inclusiv implementarea deciziilor primului Summit de pace şi pregătiri pentru un al doilea", se arată într-un comunicat al biroului lui Zelenski.

"Preşedintele a subliniat că Ucraina nu va susţine nicio iniţiativă alternativă de pace care ar putea fragmenta integritatea comunităţii internaţionale", se adaugă în comunicat.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regretul unui bărbat că și-a instalat panouri fotovoltaice: „Panourile solare au...
Digi FM
Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță în fiecare lună. El și fosta soție s-au despărțit după 20 de...
Pro FM
Ana Baniciu, criticată după ce și-a luat fiul de patru luni la o petrecere: "Ce tâmpenie să duci copilul în...
Film Now
I-a lăsat pe toți cu gura căscată! Brooke Shields, într-o rochie mini, verde neon, la 59 de ani. Picioare...
Adevarul
Alertă! Substanțe toxice descoperite în mărci de săpun populare, care se află în toate magazinele din...
Newsweek
Ministerul Muncii anunță ziua când intră pensia pe card în octombrie. Pensionarii iau bani în plus
Digi FM
Radu Vâlcan, urare originală de ziua Adelei Popescu: "O să mă certe că o arăt așa". Ce spunea actrița despre...
Digi World
O lună fără alcool îți poate îmbunătăți sănătatea? 5 schimbări pozitive pe care le-ai putea observa
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Jennifer Lopez, primul interviu după divorțul de Ben Affleck: „Nu pot să caut fericirea în alți oameni”...
UTV
Vezi cum arata Luca, fiul lui Victor Cornea. Micutul a fost prezent la aniversarea Ellei Burcea Balan